Zece bebeluşi au murit în urma unui incendiu într-un spital din India

S.B.
Internaţional / 9 ianuarie 2021

Zece bebeluşi au murit în urma unui incendiu într-un spital din India

Zece bebeluşi au murit într-un incendiu produs într-un spital din India, membrii personalului grăbindu-se să evacueze secţia în primele ore ale zilei de sâmbătă, informează news.ro.

Şapte sugari au fost salvaţi din flăcări înainte ca pompierii să ajungă la spitalul districtual Bhandara din statul Maharashtra.

Primul ministru al Indiei, Narendra Modi, a descris incidentul ca pe o "tragedie care îi distruge inima".

Cauza incendiului nu este încă cunoscută şi o investigaţie este în curs de desfăşurare.

Incendiul a început la aproximativ 02:00, ora locală (20:30 GMT vineri), potrivit oficialilor spitalului.

Eforturile de salvare au fost împiedicate de explozii continue în interiorul secţiei, relatează presa locală.

O asistentă de serviciu a declarat că a alertat autorităţile după ce a văzut fum ieşind din unitatea de îngrijire a nou-născuţilor din spital.

"Autorităţile spitalului au salvat şapte copii, dar 10 au murit într-un incident nefericit", a declarat reporterilor chirurgul Pramod Khandate.

Copiii aveau între câteva zile şi trei luni, potrivit news.ro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb