ZIARUL BURSA

05 martie 2004
Ediţia din 04.10.2024

Alcoolul ţepuieşte statul cu jumătate de miliard de dolari

Sorin BarariuCompanii / 5 martie 2004

Producţia ilegală de alcool, pentru care nu se plătesc taxe şi impozite, reprezintă circa 500 milioane de dolari bani pierduţi de bugetul statului, a arătat ieri, într-o conferinţă de presă, Romulus Dascălu, preşedintele patronatului industriei alcoolului şi băuturilor alcoolice, "Garant".

Banca Centrală Europeană îşi menţine dobînda

A.V.Internaţional / 5 martie 2004

Conducerea Băncii Centrale Europene (BCE) a decis, ieri, să-şi păstreze dobînda de referinţă la 2%, ignorînd astfel apelurile făcute recent de unii oficiali ai regiunii, în sensul diminuării acesteia pentru stoparea aprecierii euro în raport cu dolarul.

AUTOSTRADA BRAŞOV-BORŞ TRECE ŞI PRIN BAGDAD? Banii pentru "Bechtel" ar putea fi recuperaţi prin Irak

Anca DoicinCompanii / 5 martie 2004

Adjunctul secretarului de stat american pentru comerţ, William Lash, susţine că atribuirea proiectului autostrăzii "Braşov-Borş" s-a făcut în condiţii de transparenţă  

Dacă firma americană va cîştiga noi contracte în Irak, atunci va lucra preferenţial cu firmele româneşti

Contractul pe care statul român l-a acordat firmei ame-ricane "Bechtel" pen-tru construcţia au-tostrăzii "Braşov-Borş" nu a făcut parte din vreo înţelegere încheiată de autorităţile române cu Statele Unite, a ţinut să precizeze, ieri, adjunctul secretarului de stat american pentru comerţ, William Lash.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

"Arctic" Găeşti îşi va dubla capacitatea de producţie

Laura SergheiCompanii / 5 martie 2004 /

Societatea vizează pentru acest an o cifră de afaceri de 130 de milioane de euro 

Concernul "Arcelik" a încheiat anul 2003 cu vînzări de 1,9 miliarde de euro

"Arctic" Găeşti urmăreşte pentru acest an realizarea unei cifre de...

Cîştiguri şi vînzări în creştere la "Carrefour"

Alina VasiescuInternaţional / 5 martie 2004

Lanţul francez de distribuţie "Carrefour", cel mai mare din Europa, a înregistrat o creştere de 19% a profiturilor sale pe anul trecut, dat fiind că reducerile practicate şi noile centre comerciale deschise au atras tot mai mulţi clienţi.

Alianţă strategică în domeniul legumelor şi fructelor

Andrei SimionCompanii / 5 martie 2004 /

Producătorii autohtoni şi reprezentanţi ai principalelor supermarketuri au hotărît formarea unei alianţe strategice pe întreaga reţea de distribuţie a legumelor şi fructelor, în vederea comercializării produselor autohtone pe rafturile marilor...

Preşedintele "Shell" - înlăturat

Alina VasiescuInternaţional / 5 martie 2004

Jeroen Van der Veer, noul lider al companiei, trebuie să redea încrederea investitorilor 

Grupul petrolier anglo-olandez "Royal Dutch/Shell" are, începînd de miercuri, un nou preşedinte, în persoana olandezului Jeroen Van der Veer.

The Much Needed Legal System Reform

by Vladimir PastiEnglish Section / 5 martie 2004

Reforming the legal system is the foremost priority within Romania's European accession plan, a priority which, unfortunately, has been delayed so much that the E.U. became irritated about it.

CEC îşi menţine locul trei în sistemul bancar

Oana ScînteeBănci-Asigurări / 5 martie 2004 /

CEC îşi păstrează poziţia a treia în topul băncilor româneşti cu o valoare a activelor de 41.410,2 miliarde lei, în creştere cu 14,5% faţă de decembrie 2003 şi cu 11,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, au anunţat reprezentanţii băncii.

"Generali" îşi construieşte un nou sediu

Oana ScînteeBănci-Asigurări / 5 martie 2004 /

Încasările societăţii au crescut cu 20% faţă de anul 2002, însă primele subscrise s-au diminuat cu 6%  

Conducerea "Generali" şi-a planificat să realizeze în acest an, un profit de 50 miliarde de lei

Societatea de asigurări...

Riscul valutar, o problemă rezolvată

Remus Stoica, economist Departamentul Futures&OpţiuniMacroeconomie / 5 martie 2004 /

Pentru ultimii ani, în toate ţările avansate s-a înregistrat o dezvoltare explozivă a proiectelor de controlare a riscurilor.

"Aspro Prodinvest" a amenajat noul sediu al "News Outdoor"

Elisabeta NicaCompanii / 5 martie 2004

"News Outdoor", cea mai mare companie de publicitate outdoor din Europa de Est, prin filiala "News Outdoor Româ-nia", al doilea mare contractor la nivelul ţării, şi-a mutat sediul, începînd cu luna februarie 2004, în imobilul de...

Informări ale pieţei Rasdaq

Piaţa de Capital / 5 martie 2004

Modificări capital social 

1. CNVM a decis să se suspende de la tranzacţionare, începînd cu data de 02.03.2004, pe o perioadă de 30 zile lucrătoare (02.03.2004 - 13.04.2004) acţiunile "Avioane" Craiova (AVIO) pentru diminuarea...

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo