ZIARUL BURSA

14 septembrie 2018
Corupţia, un produs de import

RAPORT TRANSPARENCY INTERNATIONALCorupţia, un produs de import

George MarinescuInternaţional / 14 septembrie 2018

Globalizarea a adus cu sine şi un efect neplăcut: corupţia transfrontalieră. Conform raportului intermediar Exporting Corruption pe anul 2018, document întocmit de organizaţia Transparency International, există o practică în rândul companiilor străine puternice de a mitui funcţionarii publici ai unui alt stat când doresc să pătrundă pe piaţa locală.

Raportul este o evaluare independentă a aplicării Convenţiei Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care cere părţilor să sancţioneze mituirea funcţionarilor publici străini şi să introducă măsuri conexe. Convenţia este un instrument cheie pentru combaterea corupţiei la nivel mondial, deoarece cele 44 de ţări semnatare sunt responsabile pentru aproximativ 65% din exporturile mondiale şi peste 75% din totalul fluxurilor de investiţii străine directe.

SUA şi China pregătesc noi negocieri comerciale

A.V.Internaţional / 14 septembrie 2018

Administraţia Trump a contactat oficialii chinezi pentru iniţierea unei noi runde de discuţii comerciale, în condiţiile în care se pregăteşte să activeze noi tarife vamale punitive pentru bunuri chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari.

Probleme în "aticamera" Paradisului

Probleme în "aticamera" Paradisului

O.D.Internaţional / 14 septembrie 2018

Dezvăluirile din sânul Bisericii Catolice provoacă oroare pentru publicul larg, credincios sau nu. Ţinută mult timp sub preş, "mizeria" a început să iasă la suprafaţă.

Peste 3.600 de copii, majoritatea cu vârste până la 13 ani, au fost abuzaţi sexual de membri ai Bisericii Catolice din Germania în ultimii 70 de ani, conform unui nou studiu, scrie New York Times. Studiul, care a fost comandat de conferinţa episcopilor Bisericii Romano-Catolice din Germania, a relevat că cel puţin 1.670 de angajaţi ai bisericii au fost implicaţi în abuzarea a 3.677 de copii. Potrivit News.ro, studiul a fost coordonat de cercetători de la trei universităţi timp de patru ani şi reprezintă un efort ambiţios de a înţelege nivelul abuzurilor şi felul în care aceste lucruri au fost ascunse în toată această perioadă. "Suntem conştienţi de nivelul abuzurilor sexuale care a fost relevat de acest studiu. Este trist şi ruşinos", a declarat episcopul Stephan Ackermann din Trier.

Primele discuţii ale reprezentanţilor Comisiei de la Veneţia cu reprezentanţii autorităţilor române au avut loc, ieri, când membrii delegaţiei s-au întâlnit cu ministrul de justiţie, cu preşedintele ţării şi cu reprezentanţii CSM.

Legislaţia penală sub lupa Comisiei de la Veneţia

Gheorghe IorgoveanuPolitică / 14 septembrie 2018

Odelegaţie a Comisiei de la Veneţia a început, ieri, la Bucureşti o vizită de lucru cu privire la pregătirea unei opinii referitoare la modificările recente aduse Codului penal şi Codului de procedură penală de către Parlament. Reprezentanţii Comisiei de la Veneţia se întâlnesc cu toate părţile implicate în procesul de decizie: preşedintele Klaus Iohannis, ministrul Justiţiei Tudorel Toader, reprezentanţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului General, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Oficialii europeni dialoghează şi cu parlamentari, inclusiv cu membrii Comisiei speciale parlamentare pentru modificarea legilor justiţiei, cu asociaţii de judecători şi procurori, precum şi cu organizaţii ale societăţii civile.

UE ne-a dat bani doar pentru ANSVSA

ÎN CAZUL PESTEI PORCINE,UE ne-a dat bani doar pentru ANSVSA

Gheorghe IorgoveanuCompanii / 14 septembrie 2018

Afirmaţiile recente ale reprezentanţilor opoziţiei politice şi ale reprezentanţilor fermierilor legate de faptul că Guvernul nu a solicitat încă nicio sumă de la Comisia de la Bruxelles pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de epidemia de pestă porcină au acoperite în realitate. Aflat în vizită oficială în ţara noastră, pentru a evalua situaţia, comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, a declarat, ieri, după întrevederea avută cu prim-ministrul Viorica Dăncilă: "Până în prezent am alocat 2.000.000 de euro pentru partea de ajutor sanitar-veterinar. Analizăm pe programul de dezvoltare rurală care sunt măsurile prin care îi putem ajuta pe fermierii afectaţi de această epidemie. Ne gândim la măsuri financiare pentru a ajuta fermierii afectaţi de pesta porcină africană. Pentru a implementa măsurile de bio-securitate şi financiare, când vom avea mai multe detalii vom discuta despre solicitarea României privind alocarea de noi fonduri".

Cătălin Vicol, noul director general al Biofarm

Cătălin Vicol, noul director general al Biofarm

M.G.Piaţa de Capital / 14 septembrie 2018

Producătorul român de medicamente Biofarm (BIO) a anunţat, ieri, că, începând din 15 noiembrie, noul director general al companiei va fi Cătălin Vicol, conform unei decizii a Consiliului de Administraţie detaliate într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

New York, cel mai atractiv centru financiar din lume

A DEPĂŞIT LONDRANew York, cel mai atractiv centru financiar din lume

Internaţional / 14 septembrie 2018

New York-ul a devenit cel mai atractiv centru financiar din lume, depăşind Londra, în urma deciziei Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană, care determină transferul locurilor de muncă din City of London în alte oraşe europene, pentru a păstra accesul pe piaţa unică, potrivit unui sondaj citat de CNBC.

POLITICA ÎNTRE DISCURS ŞI PARCURS (II)Limitele paradigmei "Pinocchio"

Cornel CodiţăEditorial / 14 septembrie 2018

Cornel Codiţă

Poate aţi observat, poate nu, politica de astăzi evoluează hotărît în limitele paradigmei "Pinocchio". Transpoziţia o fac două elemente esenţiale din lumea miraculoasă a neastîmpăratei păpuşi de lemn, devenită un şi mai neastîmpărat, neascultător, băieţel.

În primul rînd, raporturile dintre electoratul de azi şi clasa politică seamănă ca două picături de apă cu relaţia dintre Pinocchio şi cuplul Vulpe-Cotoi. Pinocchio are cîţiva galbeni, cîştigaţi cu efort şi riscuri, pe care cei doi vor să pună mîna, negreşit. Drept pentru care au şi o reţetă miraculoasă: Pionocchio este "sfătuit", cu mult zel, să pună banii în pămînt, în "Cîmpia minunilor", pentru ca din ei să răsară, apoi, copăcei cu încă şi mai mulţi bani pe ramuri, făcîndu-l mai bogat. În realitate, o stratagemă "de doi bani" construită pe divorţul total dintre discurs şi parcurs, posibilă doar cu concursul necenzuratei credulităţi a lui Pinocchio. Uşor de recunoscut, bănuţii din mîna lui Pinocchio sunt voturile din mîna electoratului, iar stratagema vulpilor şi a cotoilor politicii constă în a convinge alegătorii să îşi îngroape voturile într-o urnă anume cu promisiunea că, după aceea, vor primi în schimb încă şi mai mult decît au pus în pămînt. O promisiune niciodată ţinută, de nici un cuplu vulpe-cotoi, indiferent de culoarea ideologică în care s-ar fi vopsit.

Aproximativ jumătate din rulaj asigurat de SNP

BVBAproximativ jumătate din rulaj asigurat de SNP

Vlad Dobrea Piaţa de Capital / 14 septembrie 2018

Toţi indicii bursieri, în scădere 

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în şedinţa de ieri, un rulaj în creştere de 43,41 milioane de lei, aproape dublu faţă de rulajul consemnat în şedinţa bursieră anterioară de 29 milioane de lei, peste valoarea medie zilnică a acestui an, de circa 42 de milioane de lei.

Arta ca necesitate

Arta ca necesitate

Marius TiţaInvestiţii Personale / 14 septembrie 2018

Marius Tiţa

În ciuda unor tentative pline de imaginaţie de a redenumi luna septembrie şi a prelungi luna august, toamna a venit. Se simte şi la temperatură, că a mai scăzut, şi la şcoli, că s-au umplut, doar la ţânţari nu prea se simte. Pe vremuri, nu începea prea bine septembrie, că şi aveau loc primele licitaţii de artă, după pauza de vară. Ca să nu mai spun că, la început, nici nu se întrerupeau licitaţiile din cauză de concedii, tot la două săptămâni se organizau. Acum am rămas în două case, de licitaţii de artă, şi una dintre ele, cea mai veche, numita Alis, a şi ţinut o vânzare.

Sport, imagine şi bani

D.N.Sport / 14 septembrie 2018

Imaginea unor mari fotbalişti se vinde foarte bine, indiferent dacă mai sunt în activitate sau nu. Atleţii de top reuşesc să câştige incredibil de mult din activităţi care nu au legătură cu sportul.

Unul dintre cei mai bine plătiţi fotbalişti ai lumii câştigă 100.000 de euro pe zi. Atacantul brazilian al echipei Paris Saint-Germain, Neymar, a anunţat că a încheiat un parteneriat pentru a deveni un supererou de benzi desenate.

Ediţia din 14.09.2018
Ediţia din 13.12.2019
AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Lifestyle
14 Septembrie 2018

MACRO NEWSLETTER14 Septembrie 2018

Macroeconomie / 14 septembrie 2018

Preţurile de consum din Germania şi-au menţinut creşterea anuală la 2% în august 2018, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după o creştere de 0,3% în luna anterioară.

CE va reduce cu 16% finanţarea pentru dezvoltarea rurală

CE va reduce cu 16% finanţarea pentru dezvoltarea rurală

George MarinescuInternaţional / 14 septembrie 2018

România, pe primul loc în UE, cu o rată de absorbţie de 40% a fondurilor europene destinate dezvoltării rurale  

Guvernul doreşte creşterea plafonului pentru subvenţiile agricole acordate fermelor mari

Negocierile privind viitorul exerciţiu...

Surse: "Adobe" negociază preluarea "Marketo"

Surse: "Adobe" negociază preluarea "Marketo"

Alina VasiescuInternaţional / 14 septembrie 2018

"Adobe Systems" Inc., producătorul programului de editare foto Photoshop, negociază achiziţia "Marketo" Inc., producător de software, conform unor surse citate de Reuters. Eventuala afacere ar extinde oferta de software a...

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo