ZIARUL BURSA

10 februarie 2022
Ediţia din 11.10.2024
Sursa foto: Facebook/Ştefan Terziu

Brokerul Ştefan Terziu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Carpatica Invest

M.G.Piaţa de Capital / 10 februarie 2022

Faptele grupului infracţional organizat de la SSIF Carpatica Invest SA au fost prima dată sesizate în 2012 Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare 

Brokerul Ştefan Terziu, urmărit penal din 2014 de DIICOT, a fost condamnat la finalul lunii ianuarie la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul Carpatica Invest, pentru infracţiuni privind încălcarea legii pieţei de capital, potrivit deciziei instanţei consultată de ziarul BURSA

"Suplimentarea trupelor americane pe flancul estic al NATO pune «gaz pe foc»"

AMBASADORUL RUS ÎN ROMÂNIA, VALERY KUZMIN: "Suplimentarea trupelor americane pe flancul estic al NATO pune «gaz pe foc»"

V.R.Internaţional / 10 februarie 2022

Valery Kuzmin: "Rusia poate fi o piaţă importantă pentru industria românească" 

Suplimentarea trupelor NATO, respectiv a celor americane şi, eventual, franceze pe flancul estic al Alianţei nu are cum să detensioneze situaţia actuală, ci va escalada tensiunile, punând "gaz pe foc", potrivit ambasadorului Federaţiei Ruse în ţara noastră, Valery Kuzmin.

Datoriile gospodăriilor din SUA au crescut cu un trilion de dolari, în 2021

Călin RecheaInternaţional / 10 februarie 2022

Călin Rechea

Creditul acordat gospodăriilor din Statele Unite a atins un nou record şi în T4 2021, de 15,58 trilioane de dolari, pe fondul unei creşteri trimestriale de 333 de miliarde, după un avans de 286 de miliarde de dolari în trimestrul precedent, conform ultimului raport de la Federal Reserve Bank of New York (FRBNY) (vezi graficul 1).

Sistemul bancar a realizat un profit net de 7,55 miliarde lei

ÎN PRIMELE 11 LUNI DIN 2021 Sistemul bancar a realizat un profit net de 7,55 miliarde lei

M.G.Bănci-Asigurări / 10 februarie 2022

Băncile au avut un trimestru al patrulea foarte bun, cu un profit net de 1,1 miliarde de lei doar în octombrie şi noiembrie, arată datele BNR 

Sistemul bancar a înregistrat un profit net de 7,55 miliarde de lei la finalul lunii noiembrie 2021, cu 50% mai mult faţă de anul 2020, când profitul net pe întreg anul a fost de 5,02 miliarde de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Acesta este al şaptelea an consecutiv de profit pentru sectorul bancar din România, format din peste 30 de instituţii de credit.

Sursa foto: facebook.com/thrmareaneagra

ÎN DATA DE 21 MARTIE Acţionarii THR Marea Neagră sunt convocaţi pentru alegerea Consiliului de Administraţie

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 10 februarie 2022

Constantin Frăţilă, preşedintele companiei, a depus plângere penală pentru gestiune frauduloasă împotriva directorului general al THR Marea Neagră, Mihai Zamfir Board-ul a solicitat auditorului intern o analiză a unor contracte şi operaţiuni derulate în exerciţiul financiar 2021 

Acţionarii THR Marea Neagră (EFO) sunt convocaţi, la data de 21 martie, pentru alegerea membrilor Consiliului de Administraţie pentru o perioadă de patru ani, prin aplicarea metodei votului cumulativ, conform unui raport al societăţii publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

BNR a majorat dobânda cheie la 2,5%

BANCA CENTRALĂ TRECE LA TERAPIE DE ŞOC BNR a majorat dobânda cheie la 2,5%

M.G.Bănci-Asigurări / 10 februarie 2022

Dobânzile reale continuă să fie puternic negative  BNR: "Rata anuală a inflaţiei este aşteptată să-şi accentueze semnificativ creşterea în trimestrul al doilea din 2022 şi să urce la un nivel de două cifre"  Potrivit BNR, evoluţiile şi analizele recente indică o încetinire a creşterii economice şi în trimestrul al patrulea din 2021 

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis, ieri, majorarea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50%, la nivelul de 2,50% pe an, majorarea dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% de la 1,00% şi majorarea ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare (Lombard) la 3,50% de la 3,00%, decizii menite să contracareze avansul continuu al inflaţiei.

Statul vrea alegeri pentru board-ul Romgaz

Statul vrea alegeri pentru board-ul Romgaz

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 10 februarie 2022

Statul Român, prin Ministerul Energiei, a solicitat completarea ordinii de zi a adunării acţionarilor Romgaz (SNG) din data de 28 februarie, cu un punct privind alegerea a şapte noi administratori provizorii, cu o durată a mandatului de patru luni, conform unui raport publicat de companie, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA)

CONSTANTIN BUCUROIU, PREŞEDINTELE ASIAA: "Actualele facturi din energie îngroapă industria naţională de apărare"

George MarinescuCompanii / 10 februarie 2022

Companiile din industria naţională de apărare vor fi obligate să îşi oprească în curând activitatea din cauza creşterii preţurilor la gaze, la energie electrică, ceea ce a dus şi la o majorare a preţurilor la materiale, afirmă Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA).

Industria de software şi servicii IT are o contribuţie de 6,2% în PIB

STUDIU ANIS: Industria de software şi servicii IT are o contribuţie de 6,2% în PIB

M.G.Companii / 10 februarie 2022

Mihai Matei, preşedinte ANIS: "Trebuie să facem tranziţia către inovare, să ne punem problema cum creăm valoare adăugată în România" 

Industria IT este unul dintre pilonii de bază ai dezvoltării economice în România, în condiţiile în care sectorul de software şi servicii IT are o contribuţie de 13,6 miliarde de euro la formarea produsului intern brut, a afirmat, ieri, Mihai Matei, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), în cadrul unui eveniment ce a marcat lansarea unui studiu amplu privind impactul în economie al sectorului IT.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 10 februarie 2022

MACRO NEWSLETTER 10 februarie 2022

Macroeconomie / 10 februarie 2022

Deficitul comercial al SUA a crescut sub aşteptări în decembrie 2021, până la 80,7 miliarde de dolari, de la 79,3 miliarde în luna precedentă, în condiţiile unei creşteri lunare de 1,5% a exporturilor de bunuri şi servicii, până la 228,1 miliarde...

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9752
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5471
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3043
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9437
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.5996

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo