Ziarul austriac "Wirtshaftsblatt": Criza financiară va afecta puternic Bulgaria şi România

Sorina Zainea
Internaţional / 21 noiembrie 2008

Criza financiară internaţională şi recesiunea cu care se confruntă ţările occidentale dezvoltate vor genera o criză generalizată şi la nivelul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, în special asupra Ungariei, Bulgariei şi României, potrivit unui articol publicat de ziarul austriac "Wirtshaftsblatt", citat de News.bg.

"Cu o datorie totală ce depăşeşte 100 miliarde de dolari, cele două state (Bulgaria şi România) trăiesc clar de mult timp peste posibilităţile şi resursele lor. Bulgaria şi România continuă să depindă exclusiv de investiţiile străine, în timp ce creditele în valută reprezintă, la fel ca în Ungaria, între 50 şi 55 la sută din toate împrumuturile. În plus, Bulgaria are şi un deficit ridicat de cont curent şi din această cauză, ţara se află în fruntea listei Fondului Monetar Internaţional pentru acordarea unui ajutor de urgenţă", susţine Nigel Randall, de la RBS Capital Markets.

Situaţia Ungariei este în acest moment cea mai gravă, pe fondul unei datorii externe în valoare de 190 miliarde dolari, echivalentul a 113 procente din Produsul Intern Brut. "Ungaria plăteşte imens pentru lipsa de răspundere din trecut", potrivit lui Eric Cotzian, expert în problemele Europei Centrale şi de Est.

Rusia este o altă ţară din această regiune, afectată de criza financiară, care a generat pierderi de până la 60 la sută la nivelul bursei, în ultimele două luni ale 2008. Începând cu luna august, economia rusă a pierdut investiţii străine în valoare de 158 miliarde de dolari, potrivit ziarului austriac.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0978
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4169
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8451
Gram de aur (XAU)Gram de aur664.0863

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb