BEI susţine crearea unei Bănci de Dezvoltare pentru finanţarea marilor proiecte de investiţii

Adina Lateş
Politică / 9 februarie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele BEI, Werner Hoy, care a precizat că susţine crearea unei Bănci de Dezvoltare pentru finanţarea marilor proiecte de investiţii, cei doi discutând şi despre îmbunătăţirea legii privind parteneriatul public-privat.

"La solicitarea preşedintelui României, conducerea BEI a oferit întreaga sa disponibilitate pentru a susţine România prin asistenţă tehnică, expertiză asigurată de specialiştii Băncii în ţara noastră. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat importanţa creării unei Bănci de Dezvoltare, ca vehicul investiţional menit să faciliteze finanţarea marilor proiecte de investiţii, subiect în legătură cu care conducerea BEI şi-a anunţat, de asemenea, suportul tehnic", informează Administraţia Prezidenţială.

Cei doi au discutat despre îmbunătăţirea cadrului legislativ în ceea ce priveşte parteneriatul public-privat, precum şi despre nevoia de implicare consistentă a sectorului privat în acest tip de proiecte.

De asemenea, în condiţiile în care România înregistrează o "creştere economică robustă", conducerea Băncii Europene de Investiţii a subliniat nevoia continuării reformelor structurale, astfel încât să fie asigurat un cadru cât mai competitiv pentru evoluţiile economice viitoare.

Potrivit sursei citate, în cadrul întrevederii, au fost prezentate rezultatele colaborării dintre România şi BEI, în situaţia în care anul 2015 a consemnat totuşi o reducere a finanţării contractate. În acest context, conducerea Băncii s-a arătat încrezătoare că nivelul finanţării va reveni rapid, pe fondul concretizării mai multor proiecte rămase nefinalizate. Subiectul predilect al colaborării dintre România şi BEI vizează dimensiunea investiţională a "Planului Juncker", derulat prin Fondul European pentru Investiţii Strategice (FEIS), mai precizează Administraţia Prezidenţială.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb