Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a reunit luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă prezidată de preşedintele Nicuşor Dan, la care participă şi premierul interimar Ilie Bolojan, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, citată de Agerpres.
Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de analiză privind implementarea programului SAFE şi termenii de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa, explică sursa.
De asemenea, pe agendă se va afla şi consolidarea prezenţei militare americane pe teritoriul României, iar în cadrul şedinţei vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, încheie Agerpres.





















































Opinia Cititorului