Emil Boc vizitat astăzi Memorialul Yad Vashem din Ierusalim

F.A.
Comunicate de presă / 24 noiembrie 2011

Primul-ministru Emil Boc, însoţit de o delegaţie guvernamentală, a vizitat astăzi Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, muzeu fondat în scopul păstrării memoriei victimelor Holocaustului şi evidenţierii, pentru generaţiile viitoare, a învăţămintelor acestei tragedii unice în istoria umanităţii, conform unui comunicat remis redacţiei.

Premierul a vizitat "Sala Numelor", care conţine pagini de mărturii ce includ datele biografice a peste 3,2 milioane de persoane ucise în Holocaust.

De asemenea, primul-ministru a participat la ceremonia oficială desfăşurată în Sala Memoriei Martirilor, spaţiu solemn dedicat martirilor Holocaustului şi unde, pe pavajul sălii, sunt inscripţionate lagărele morţii, precum şi numele lagărelor de concentrare de pe întinsul Europei. În Sala Memoriei Martirilor, şeful Executivului român a depus o coroană de flori.

Şeful Executivului şi delegaţia guvernamentală au vizitat apoi Memorialul Copiilor, spaţiu dedicat celor peste o jumătate de milion de copii evrei ucişi în Holocaust, Aleea şi grădina Drepţilor între Popoare - titlu acordat celor de altă origine decât cea evreiască care, riscându-şi viaţa, au ajutat sau salvat de la moarte evrei în timpul Holocaustului şi unde sunt gravate peste 19.000 de nume.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7943
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7864
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3877
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.9452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb