MApN îşi propune să extindă legăturile de cooperare cu mediul academic

FA
Comunicate de presă / 22 noiembrie 2012

Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării organizează, sub înaltul patronaj ştiinţific al Academiei Române, conferinţa "SECURITATEA NAŢIONALĂ ÎN SOCIETATEA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE. INTELLIGENCE, CUNOAŞTERE STRATEGICĂ ŞI DECIZIE", eveniment desfăşurat în Aula Academiei Române în data de 26 noiembrie 2012, începând cu ora 09:00, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Manifestarea reprezintă prima conferinţă dedicată domeniului Securităţii Naţionale, organizată la nivel naţional cu participarea Academiei române, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării propunându-şi prin acest demers să dezvolte legăturile de cooperare şi cercetare ştiinţifică cu mediul academic, pornind de la o abordare bazată pe transparenţă şi deschidere, care să conducă, în perspectivă, la iniţierea unor proiecte concrete, utile pentru fundamentarea deciziei politico-militare şi pentru identificarea şi analiza în mod unitar a problemelor fundamentale ale apărării şi securităţii naţionale.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2785
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6474
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5754
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1712
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5299

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb