Procesul de regionalizare - descentralizare, dezbătut la nivel înalt

F. A.
Politică / 18 octombrie 2013

Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice s-a întâlnit, astăzi, cu Werner Hans Lauk, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, prilej cu care au dezbătut problema procesului de regionalizare - descentralizare, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Liviu Dragnea, a declarat: "Germania este unul dintre cei mai apropiaţi parteneri ai noştri din Uniunea Europeană şi sunt convins că, prin eforturi comune, vom reuşi să accelerăm relaţiile bilaterale în cele mai diverse domenii", conform aceluiaşi comunicat.

La rândul său, ambasadorul Hans Lauk a precizat că Germania susţine dezvoltarea relaţiei cu ţara şi urmăreşte, în special, intensificarea cooperării economice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Iar ati ramas repetenti. >>>>Germania sustine dezvoltarea relatiei cu tara....... cu care tara? cu tara lu' papura voda?. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb