Parlamentarii iranieni pregătesc un proiect de lege care ar putea împinge Teheranul spre ieşirea din Tratatul de neproliferare nucleară (TNP), a declarat Ministerul iranian de Externe, reiterând în acelaşi timp poziţia oficială a Teheranului împotriva dezvoltării armelor nucleare, relatează Reuters.
„În lumina evoluţiilor recente, vom lua o decizie adecvată. Guvernul trebuie să pună în aplicare proiectele de lege ale parlamentului, dar o astfel de propunere este doar în curs de pregătire şi ne vom coordona în etapele ulterioare cu parlamentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Esmaeil Baghaei, întrebat într-o conferinţă de presă despre posibila ieşire a Teheranului din TNP.
Tratatul de neproliferare nucleară, pe care Iranul l-a ratificat în 1970, garantează ţărilor dreptul de a obţine energie nucleară civilă în schimbul obligaţiei de a renunţa la armele atomice şi de a coopera cu AIEA, organismul ONU de supraveghere nucleară.
Israelul a început să bombardeze Iranul săptămâna trecută, afirmând că Teheranul este pe punctul de a construi o bombă nucleară. Iranul a declarat întotdeauna că programul său nuclear este paşnic, deşi AIEA a declarat săptămâna trecută că Teheranul îşi încalcă obligaţiile asumate prin TNP.
Preşedintele Masoud Pezeshkian a reiterat luni că armele nucleare ar fi în contradicţie cu un decret religios al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Mass-media de stat din Iran a declarat că parlamentul nu a luat încă nicio decizie în legătură cu ieşirea din TNP, în timp ce un parlamentar a declarat că propunerea se află în stadiile iniţiale ale procedurii juridice.
Purtătorul de cuvânt al MAE iranian a subliniat însă că evoluţii precum atacul Israelului „afectează în mod natural deciziile strategice ale statului”, menţionând că atacul Israelului a urmat rezoluţiei AIEA, despre care a sugerat că ar fi fost pretextul. „Cei care au votat pentru rezoluţie au pregătit terenul pentru atac”, a spus Baghaei.
Israelul, care nu a aderat niciodată la TNP, este suspectat de guvernele din regiune că deţine deja arme nucleare, deşi nu confirmă sau neagă acest lucru. „Regimul sionist este singurul posesor de arme de distrugere în masă din regiune”, a declarat Baghaei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2025, 14:45)
Pai,asa,macar fiti sinceri,nu va mai ascundeti dupa coada de la matura!In orice caz,in aceasta situatie Trump nu va mai avea nicio jena in a sprijini Israelul!Singurul lucru care ma ingrijoreaza este acela de a nu se crea demandada in Iran ca in alte parti fiindca regimul islamic va cadea!