11 membri ai unei familii au murit într-un atac cu bombă

F. A.
Internaţional / 2 iulie 2011

​O bombă artizanală care a explodat sâmbătă în sudul Afganistanului a ucis 13 civili, 11 dintre aceştia fiind membri ai aceleiaşi familii, potrivit autorităţilor, relatează AFP.

În rândul victimelor s-au numărat 4 femei şi 2 copii.

Bomba a explodat pe marginea unui drum din districtul Shamalzai, provincia Zabul. Familia de refugiaţi afgani "venea din Pakistan şi se îndreptau spre provincia Ghazni", a precizat un responsabil.

Bombele artizanale, ieftine şi usor de confecţionat, sunt foarte des cauza deceselor în rândul civililor. Potrivit ONU, în conflictele din Afganistan au murit, numai în 2010, 2.777 de persoane, cel mai ridicat număr de la începutul războiului, în urmă cu 10 ani.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb