1.503 solicitări pentru programul Prima Casă

F.A.
Bănci-Asigurări / 28 august 2009

Pentru programul ""Prima casă"" se depun, zilnic, 150-160 de cereri, fiind înregistrate până acum 1.503 de astfel de solicitări, a declarat azi, premierul Emil Boc, după întâlnirea cu preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Aurel Şaramet.

Boc a declarat că se încearcă scurtarea procedurilor de soluţionare a cererilor, la cinci zile.

"Şi eu am primit plângeri că durează foarte mult procedurilor la programul "Prima casă". (...) Sunt proceduri care presupun schimbul de documente între Fond şi bancă, între bancă şi Fond. Sunt opt zile care se pierd doar cu curieratul între Fond şi bancă la care se mai adaugă şi procedurile de la bancă. Am promisiunea domnului preşedinte că termenul de analiză se va scurta cu cel puţin cinci zile şi că oamenii trebuie să ştie că lucrurile se vor rezolva", a spus primul-ministru.

Emil Boc a afirmat că din cele 1.503 cereri depuse până în prezent pentru achiziţionarea unei case au fost soluţionate 1.263.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb