20 de miliarde de dolari - schimburile comerciale dintre Rusia şi SUA, în 2005

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 noiembrie 2005

Schimburile comerciale dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii vor atinge 20 de miliarde de dolari în 2005 şi aproape 25 de miliarde anul viitor, estimează ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. În opinia sa, exporturile ruseşti către SUA vor creşte cu 46%, iar importurile - cu 37%. În perioada ianuarie-septembrie a acestui an, volumul schimburilor se apropie de cele pe întregul an 2004, ajungînd la 14,8 miliarde de dolari.

Oficialul rus crede că proporţia deţinută de hidrocarburile ruseşti pe piaţa americană poate atinge în curînd 10%, de la 4% cît este la momentul actual, mai ales că petrolul rezultat din proiectul Sahalin-1 (din Extremul Orient) a început, din luna septembrie, să ajungă în SUA.

"Se consideră acum că o ţară care exportă petrol şi materii prime este de categoria a doua", a declarat Lavrov, subliniind: "Însă, în viitorul apropiat, SUA vor duce lipsă de gaz natural lichefiat, cererea de energie globală va creşte, ţinînd cont de progresul capacităţilor de producţie din China şi India. În acest context, rolul Rusiei, ca cel mai mare furnizor de energie, va creşte, astfel că Moscova va putea coopera cu Washington-ul de pe picior de egalitate, în mai multe sectoare şi, bineînţeles, şi în sectorul zborurilor în spaţiu".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb