200 de magazine deschise în reţeaua "La Doi Paşi"

F. A.
Comunicate de presă / 5 iunie 2012

200 de magazine deschise în reţeaua "La Doi Paşi"

În doar două luni de la startul oficial al programului, reţeaua "La Doi Paşi" cuprinde deja 200 de magazine deschise, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

Începând cu luna martie 2012, peste 120 magazine de pe piaţa românească s-au alăturat francizei de comerţ tradiţional, adăugându-se celor 80 magazine "La Doi Paşi" deja funcţionale la acel moment. Fiecare magazin poartă însemnele francizei şi este amenajat conform celor mai înalte standarde de merchandising, cu ajutorul specialiştilor METRO Cash & Carry România.

Marc Carena, Director Management Clienţi METRO Cash & Carry România, a afirmat: "Este o evoluţie la care ne aşteptam, având în vedere succesul magazinelor pilot implementate anterior şi numărul mare de solicitări primite, în special după evenimentul METRO EXPO. Suntem încrezători în succesul acestui program, tocmai pentru că a fost conceput în aşa manieră încât să reprezinte un suport real pentru micii comercianţi independenţi şi suntem mândri de faptul că avem deja una dintre cele mai mari reţele, ca şi număr de magazine, la doar două luni de la anunţarea conceptului pe piaţă".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2555
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5412
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5726
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.1034

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb