”Grupul EGGER a investit până acum peste 20 milioane euro în infrastructura necesară reciclării lemnului”

A consemnat Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Companii / 5 mai

”Grupul EGGER a investit până acum peste 20 milioane euro în infrastructura necesară reciclării lemnului”

(Interviu cu Alina Chifan, directorul comercial al EGGER Romania)

”Avem bugetate investiţii totale de 13 milioane euro pentru 2026”

”Suntem într-o etapă de evaluare a celor mai relevante aplicaţii AI, având deja infrastructura necesară pentru direcţii precum monitorizarea proceselor, mentenanţa predictivă sau analiza datelor”

”Pragul de un milion de tone de lemn colectat prin reţeaua proprie de reciclare confirmă că direcţia de economie circulară pe care am construit-o de-a lungul timpului este solidă şi funcţională”

EGGER Romania are bugetate investiţii totale de 13 milioane de euro pentru 2026, orientate către infrastructură şi echipamente de producţie, controlul calităţii, modernizarea flotei de utilaje şi investiţii în IT, spune Alina Chifan, directorul comercial al producătorului de plăci de PAL brut şi melaminat, precum şi de plăci OSB, într-un interviu acordat Ziarului Bursa.

Potrivit Alinei Chifan, unul dintre punctele de stabilitate ale EGGER Romania este structura portofoliului de colaboratori, compania având parteneriate pe termen lung şi livrări în 50 de ţări, ceea ce îi oferă o bază comercială diversificată şi reduce dependenţa de evoluţia unui singur segment sau a unei singure pieţe.

”Esenţial este ca noile tehnologii pe care hotărâm să le adoptăm să aducă beneficii concrete în eficienţă, calitate şi siguranţă, în paralel cu dezvoltarea competenţelor tehnice ale echipelor noastre”, spune directorul comercial al EGGER Romania.

Reporter: Traversăm de ceva vreme o perioadă marcată de inflaţie ridicată şi creştere economică modestă în ţara noastră, ceea ce sugerează un scenariu stagflaţionist. Ce impact are acest context asupra activităţilor EGGER şi cum gestionaţi eventualele provocări?

Alina Chifan: Un astfel de context se traduce, în practică, prin mai multă prudenţă în piaţă, un ritm mai lent al deciziilor de achiziţie şi o presiune mai mare în jurul costurilor, al predictibilităţii şi al continuităţii livrărilor. În ceea ce ne priveşte, acest lucru înseamnă o atenţie şi mai riguroasă la eficienţa operaţională, dar şi la flexibilitatea comercială, astfel încât să putem răspunde prompt unor fluctuaţii de cerere care pot apărea de la o piaţă la alta.

Unul dintre punctele noastre de stabilitate este structura portofoliului de colaboratori. Avem parteneriate pe termen lung şi livrăm în 50 de ţări, ceea ce ne oferă o bază comercială diversificată şi reduce dependenţa de evoluţia unui singur segment sau a unei singure pieţe. La fel de important este faptul că rămânem relevanţi prin produse adaptate cerinţelor actuale. Aici se înscriu atât noua colecţie decorativă pentru mobilier EDC2026+, cât şi placa OSB Flammex, un produs nou cu performanţă îmbunătăţită la foc, destinat aplicaţiilor din construcţii unde sunt necesare cerinţe sporite de protecţie la incendiu.

Gestionăm acest context printr-o abordare prudentă, bazată pe planificare atentă, control riguros al costurilor şi investiţii responsabile. La EGGER, considerăm că rezilienţa vine din consecvenţă, din capacitatea de a păstra un model operaţional stabil şi din menţinerea încrederii partenerilor noştri, chiar şi atunci când condiţiile externe rămân volatile.

Reporter: Automatizarea şi inteligenţa artificială încep să schimbe modul de lucru inclusiv în producţie. Cum abordează EGGER aceste tendinţe?

Alina Chifan: Automatizarea este o parte firească a modului nostru de lucru. În zona de producţie, a fost prezentă încă de la inaugurarea fabricii EGGER din Rădăuţi, iar la nivel de Grup continuăm să investim în modernizarea tehnologică a facilităţilor, în digitalizare şi în optimizarea proceselor. Utilizarea sistemelor moderne de operare, a liniilor de producţie automatizate şi a platformelor IT integrate susţine eficienţa operaţională, calitatea produselor şi reducerea timpilor de mentenanţă.

Dincolo de producţie, automatizarea este prezentă şi în activităţi administrative şi operaţionale, unde optimizează procese precum gestionarea datelor de produs, actualizarea listelor de preţuri sau fluxurile logistice.

Mai mult decât atât, am investit şi în implementarea unui Bioscrubber la fabrica din Rădăuţi, o tehnologie modernă utilizată pentru tratarea gazelor reziduale, care contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului şi a condiţiilor de lucru.

În ceea ce priveşte inteligenţa artificială, nu este o surpriză faptul că şi noi vedem un potenţial aici. Suntem într-o etapă de evaluare a celor mai relevante aplicaţii AI, având deja infrastructura necesară pentru direcţii precum monitorizarea proceselor, mentenanţa predictivă sau analiza datelor. Investiţiile recente susţin această evoluţie şi la nivel practic. Începând din luna martie, EGGER utilizează un nou scaner pentru detectarea defectelor calitative ale plăcilor de PAL melaminat, o tehnologie care creşte precizia controlului de calitate şi reduce efortul manual.

Pentru noi, esenţial este ca noile tehnologii pe care hotărâm să le adoptăm să aducă beneficii concrete în eficienţă, calitate şi siguranţă, în paralel cu dezvoltarea competenţelor tehnice ale echipelor noastre.

Reporter: EGGER a atins pragul de un milion de tone de lemn colectat prin reţeaua proprie de reciclare Timberpak din România, în a doua parte a anului trecut. Ce semnificaţie are acest lucru pentru companie şi ce efort a implicat?

Alina Chifan: Atingerea acestui prag ne confirmă că direcţia de economie circulară pe care am construit-o de-a lungul timpului este solidă şi funcţională. Vorbim despre rezultatul unui efort constant desfăşurat încă din 2011, adică pentru ultimii 14 ani, ceea ce arată că investiţiile pe termen lung, consecvenţa operaţională şi colaborarea cu partenerii pot genera un impact real, atât pentru business, cât şi în ceea ce priveşte utilizarea responsabilă a resurselor.

În spatele acestei performanţe se află un proces construit în mai multe etape şi susţinut prin investiţii. Concret, Grupul EGGER a investit până acum peste 20 de milioane de euro în infrastructura necesară reciclării lemnului. În România, dezvoltarea reţelei Timberpak a fost făcută pas cu pas, de la pregătirea platformei din Rădăuţi pentru colectare, până la extinderea reţelei prin centrele din Cernica, Cluj-Napoca, Chitila, Arad şi Braşov. Această reţea ne permite astăzi să colectăm, să pregătim şi să reintegrăm în producţie volume importante de deşeuri din lemn, într-un model care susţine atât continuitatea activităţii, cât şi obiectivele noastre de sustenabilitate.

A fost, în acelaşi timp, şi un efort de echipă, construit în timp. În spatele fiecărei tone colectate stă munca unei structuri care s-a dezvoltat constant odată cu extinderea activităţii de reciclare: de la o echipă mică la început la 26 de colegi în prezent. Pentru noi, această creştere înseamnă validarea unei abordări bazate pe investiţii responsabile, disciplină în execuţie şi o viziune pe termen lung asupra modului în care folosim resursele de lemn.

Reporter: Ce ţinte are compania pentru acest an în ceea ce priveşte rezultatele financiare şi operaţionale?

Alina Chifan: În contextul actual, abordarea noastră rămâne una prudentă. Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu adaugă presiune suplimentară asupra unei economii globale deja marcate de incertitudine, iar acest lucru se poate reflecta atât în dinamica cererii, cât şi în rezultatele financiare. Din această perspectivă, nu considerăm că este momentul pentru estimări optimiste, ci mai degrabă pentru o planificare atentă şi responsabilă.

Reporter: EGGER susţine educaţia, sănătatea, sportul şi iniţiativele sociale din judeţul Suceava, zona în care se află fabrica din Rădăuţi. Ce campanii desfăşuraţi în acest sens şi cum evaluaţi impactul acestui demers asupra comunităţilor locale?

Alina Chifan: Logica acestor proiecte este una de continuitate, cu atenţie la zonele care influenţează în mod direct calitatea vieţii în comunitatea locală EGGER. În 2025, am direcţionat 1,4 milioane de euro către proiecte de educaţie, sănătate, sport şi dezvoltare comunitară în judeţul Suceava, menţinând un nivel constant al sponsorizărilor de peste un milion de euro pe an. Educaţia a rămas prioritatea zero pentru noi, cu peste 700.000 de euro alocaţi pentru 59 de şcoli, grădiniţe, licee, universităţi şi organizaţii educaţionale din 22 de localităţi. În acest cadru se înscrie şi programul „EGGER adoptă o şcoală”, prin care am finalizat anul trecut sala de sport a Şcolii „Regina Elisabeta” din Rădăuţi, iar în 2026 continuăm modernizările la şcolile „Bogdan Vodă” şi „Mihai Eminescu” în cadrul aceluiaşi proiect. Valoarea cumulată a acestui program a ajuns deja la 1,16 milioane de euro.

În paralel, am continuat să susţinem sănătatea, sportul şi intervenţiile sociale punctuale, acolo unde nevoile au fost clare şi imediate. Aproape 260.000 de euro au fost direcţionaţi către infrastructură şi dotări medicale, iar în sport am alocat peste 98.000 de euro pentru competiţii, echipamente şi condiţii mai bune de antrenament. Un exemplu concret al implicării locale este şi evenimentul dedicat angajaţilor noştri, „EGGER Aleargă”, prin care am mobilizat fonduri suplimentare pentru familiile afectate de inundaţiile din Broşteni în 2025. De asemenea, am susţinut şi proiecte dedicate copiilor cu TSA, siguranţei publice, culturii şi patrimoniului local.

Evaluăm impactul prin rezultate concrete, prin numărul beneficiarilor şi prin capacitatea acestor intervenţii de a produce îmbunătăţiri reale şi durabile în comunitate, cu efect asupra rezilienţei locale. Pentru noi, responsabilitatea socială funcţionează după aceleaşi principii ca activitatea de business: planificare, predictibilitate şi eficienţă în alocarea resurselor, astfel încât sprijinul oferit să aibă relevanţă şi efect pe termen mai lung.

Reporter: Ce planuri de investiţii aveţi pe termen scurt şi mediu şi cum intenţionaţi să le finanţaţi?

Alina Chifan: În general, planurile noastre de investiţii rămân strâns legate de performanţa financiară şi de capacitatea de a păstra un echilibru sănătos între dezvoltare, eficienţă şi prudenţă. În actualul context, continuăm să tratăm investiţiile ca pe un instrument strategic, dar le calibrăm cu atenţie, în funcţie de rezultate, de evoluţia cererii şi de nivelul de predictibilitate pe care îl avem în piaţă.

Direcţiile rămân consecvente cu ceea ce am urmărit şi până acum: calitate, capacitate, eficienţă operaţională, modernizarea infrastructurii şi digitalizare. În 2025 am finalizat proiecte importante, precum instalaţia pentru producerea plăcilor OSB Flammex, extinderea clădirii de mentenanţă, instalaţia suplimentară de epurare a gazelor reziduale, precum şi investiţii în modernizarea instalaţiilor existente, logistică, siguranţă şi flotă.

Pentru 2026, avem bugetate investiţii totale de 13 milioane de euro, orientate către infrastructură şi echipamente de producţie, controlul calităţii, modernizarea flotei de utilaje şi investiţii în IT.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.1998
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4376
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6670
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0172
Gram de aur (XAU)Gram de aur653.2534

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb