Reporter: Bugetul pentru acest an al Connections Consult reflectă o eficientizare a activităţilor - venituri din exploatare de 132 milioane de lei, sub cele din anul anterior, dar un profit operaţional de peste 19 milioane de lei, în creştere cu 52% faţă de cel din 2025, precum şi o marjă operaţională de 14,6%, faţă de 8,3% în anul precedent. Care sunt principalele ipoteze care au stat la baza întocmirii bugetului?
Bogdan Florea: Bugetul transmite direcţia în care vrem să dezvoltăm Connections. Nu ne-am propus să urmărim cu orice preţ o cifră de afaceri mai mare, ci să construim un business mai eficient, mai profitabil şi mai predictibil.
În ultimii doi ani am luat câteva decizii strategice importante. Am ales să ne concentrăm pe zonele în care credem că putem construi valoare pe termen lung: deep tech (tehnologii emergente), cum ar fi AI, cybersecurity şi big data analytics - şi am avut curajul să renunţăm la activităţile care nu mai erau în linie cu această direcţie (vânzarea diviziei Service Delivery - de BPO). Bugetul pentru 2026 reflectă efectele acestor decizii şi explică de ce estimăm o profitabilitate mai bună, chiar în condiţiile unor venituri mai reduse.
Rezultatele din primul trimestru 2026 ne dau încredere că această strategie funcţionează: am raportat un profit net de 7,89 milioane de lei, de aproape zece ori mai mare decât în primul trimestru din 2025, iar marja brută a urcat la 36%, faţă de 7% în perioada similară a anului trecut. Segmentul Software Public generează deja aproximativ 70% din veniturile grupului, iar business-ul nostru core a crescut semnificativ pe baze comparabile.
E un rezultat pe care piaţa l-a remarcat şi altfel: Connections se numără printre companiile cu cea mai mare creştere de capitalizare bursieră din România (a treia companie din punctul de vedere al creşterii), din 2020 până în prezent, cu o creştere de 177%, de la 64 de milioane de lei în prima zi de tranzacţionare, la 178 de milioane de lei în prezent (n.r. la începutul acestei săptămâni). Este o confirmare venită din piaţă a aceleiaşi strategii despre care vorbim aici.
Pentru noi, este mai important să construim o companie care generează valoare sustenabilă. Credem că, pe termen lung, acesta este modelul pe care îl apreciază clienţii şi investitorii.
Reporter: Connections Consult a anunţat în ultimele luni trei contracte cu instituţii publice din România, în valoare totală de circa 190 de milioane de lei fără TVA, sumă ce echivalează cu capitalizarea bursieră actuală a companiei. Două dintre acestea, în valoare cumulată de 143 de milioane de lei, vizează migrarea unor aplicaţii de securitate cibernetică şi furnizarea de produse hardware şi software, iar al treilea, de 45,9 milioane de lei, presupune implementarea unei platforme de inteligenţă artificială şi calcul de înaltă performanţă. Ce detalii ne puteţi oferi despre aceste contracte şi ce înseamnă ele pentru dezvoltarea companiei în următorii ani?
Bogdan Florea: Cele trei proiecte confirmă direcţia strategică pe care ne-am asumat-o în ultimii ani şi poziţionarea Connections în domenii cu un potenţial ridicat de dezvoltare, precum cybersecurity şi AI.
Primele două contracte sunt proiecte subsecvente derulate pentru o instituţie publică din România. Din motive de confidenţialitate nu putem face public numele beneficiarului, însă pot spune că ele vizează migrarea aplicaţiilor de cybersecurity şi modernizarea infrastructurii prin furnizarea de echipamente hardware şi software, pe o perioadă de implementare de 28 de luni.
Cel de-al treilea contract, privind implementarea unei platforme de inteligenţă artificială şi calcul de înaltă performanţă, are o importanţă strategică pentru dezvoltarea expertizei noastre în zona infrastructurilor AI. Este un proiect care confirmă capacitatea Connections de a implementa soluţii complexe într-un domeniu în care investiţiile vor continua atât la nivel naţional, cât şi european.
Dincolo de valoarea lor financiară, aceste proiecte consolidează poziţia Connections în proiecte complexe de transformare digitală şi creează premisele dezvoltării unor noi oportunităţi în domenii în care vedem un potenţial important de creştere.
Reporter: Inteligenţă artificială şi securitatea cibernetică sunt domeniile despre care consideraţi că au cel mai mare potenţial de creştere. Ce anume vă face să aveţi această perspectivă şi cum intenţionaţi să valorificaţi oportunităţile pe care le oferă aceste pieţe?
Bogdan Florea: Sunt două domenii care vor evolua împreună în următorii ani. Pe măsură ce inteligenţa artificială este integrată în tot mai multe procese de business, creşte şi nevoia de cybersecurity. Cele două nu mai pot fi privite separat. Reglementările privind securitatea cibernetică, rezilienţa infrastructurilor digitale şi utilizarea inteligenţei artificiale determină atât sectorul public, cât şi companiile private să investească în aceste tehnologii.
În acest context, continuăm să investim în dezvoltarea competenţelor interne, în cercetare şi în produse proprii bazate pe inteligenţă artificială. În acelaşi timp, integrăm aceste tehnologii în proiectele pe care le dezvoltăm pentru clienţi, astfel încât să genereze rezultate concrete şi valoare de business.
Reporter: Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele ameninţări la adresa României din perspectiva securităţii cibernetice, în actualul context geopolitic internaţional şi regional?
Bogdan Florea: Contextul geopolitic actual a sporit vizibil atacurile asupra instituţiilor publice şi private din România, precum şi asupra infrastructurilor critice din întreaga regiune - de la campanii de DDoS şi ransomware până la atacuri asupra lanţurilor de aprovizionare software. Dincolo de aceste ameninţări directe, una dintre cele mai mari provocări este că securitatea cibernetică nu mai poate fi tratată ca o etapă separată a unui proiect de digitalizare. Pe măsură ce infrastructurile digitale devin tot mai complexe, securitatea trebuie integrată încă din faza de proiectare şi dezvoltare a aplicaţiilor.
Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că multe incidente cibernetice nu au fost generate de lipsa unor soluţii de securitate, ci de vulnerabilităţi existente în aplicaţii sau de componente software care nu au fost actualizate la timp. De aceea, conceptul de secure by design devine tot mai important şi va fi susţinut inclusiv de noile reglementări europene, precum Cyber Resilience Act.
Din perspectiva noastră, aceasta este direcţia în care evoluează piaţa. Organizaţiile nu vor mai evalua doar funcţionalitatea unei aplicaţii, ci şi modul în care aceasta este construită şi administrată din punct de vedere al securităţii. Cred că acesta va deveni un criteriu esenţial pentru orice proiect de transformare digitală, atât în sectorul public, cât şi în cel privat.
Reporter: Ce planuri aveţi privind expansiunea internaţională a grupului? Care sunt pieţele pe care urmăriţi să intraţi sau să vă consolidaţi prezenţa şi ce oportunităţi vedeţi în acestea?
Bogdan Florea: Extinderea internaţională rămâne una dintre direcţiile noastre strategice. Ne propunem să consolidăm prezenţa pe pieţele unde activăm deja şi să valorificăm oportunităţile generate de programele europene de digitalizare şi de investiţiile în infrastructuri critice.
Ne uităm inclusiv la proiecte dezvoltate în parteneriat, în cadrul unor consorţii internaţionale, precum şi la colaborări cu instituţii şi organizaţii europene. Astfel de proiecte reprezintă o oportunitate firească pentru a valorifica expertiza pe care am construit-o în ultimii ani în zona transformării digitale.
Ne dorim să exportăm tot mai multă tehnologie şi produse dezvoltate în România.
Reporter: Una dintre priorităţile strategice ale Connections Consult pentru acest an este accelerarea comercializării produselor proprii. Care este obiectivul pe termen lung al acestei linii de business şi ce rol estimaţi că va avea în dezvoltarea companiei?
Bogdan Florea: În ultimii ani am alocat resurse importante pentru cercetare şi dezvoltare - la ora actuală vorbim de o echipă dedicată de peste 20 de ingineri, împărţiţi între tehnologiile integrate în proiectele clienţilor şi liniile de produs propriu. Obiectivul nostru este să construim produse care răspund unor nevoi reale ale clienţilor şi care pot fi dezvoltate atât pe piaţa locală, cât şi pe pieţele externe. Regula după care ne ghidăm atunci când decidem dacă o tehnologie rămâne parte dintr-un singur proiect sau devine produs de sine stătător este simplă: dacă aceeaşi nevoie apare la mai mulţi clienţi şi poate fi susţinută pe termen lung, merită să investim în ea ca produs. Iar pentru validare, preferăm să testăm ideile rapid şi cu buget minim - asumându-ne riscul de a le abandona devreme - decât să constatăm târziu, cu costuri mari, că nu funcţionează.
AI-ul, spre exemplu, se regăseşte deja în câteva proiecte relevante - inclusiv în zona GovTech, unde Prevent 2.0 foloseşte componente de machine learning pentru identificarea automată a conflictelor de interese -, dar ca pondere directă în cifra de afaceri vorbim încă de sub 10%.
Pe termen lung, ne dorim ca această linie de business să completeze activitatea noastră de integrare şi servicii şi să contribuie la consolidarea poziţiei Connections în domenii cu valoare adăugată ridicată.
Reporter: Connections Consult vizează transferul din Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti pe Piaţa Reglementată. Care sunt etapele pe care le mai aveţi de parcurs şi când estimaţi că transferul va avea loc efectiv?
Bogdan Florea: Transferul pe Piaţa Reglementată rămâne un obiectiv pentru Connections. În prezent, continuăm pregătirile necesare pentru acest proces şi urmărim îndeplinirea tuturor cerinţelor specifice unei companii listate pe piaţa principală.
Ne dorim ca transferul să aibă loc la momentul potrivit, astfel încât acest pas să susţină dezvoltarea companiei pe termen lung şi să creeze valoare atât pentru acţionari, cât şi pentru companie.
Reporter: Vă mulţumesc!




















































