7card estimează o cifră de afaceri de 14,5 milioane euro pentru 2020

A.T.
Ziarul BURSA #Companii / 13 februarie 2020

7card estimează o cifră de afaceri de 14,5 milioane euro pentru 2020

Românii au făcut 4 milioane de ore de mişcare în 2019 şi au ars 2 miliarde de calorii

Ultimii ani au adus schimbări în privinţa obişnuinţei de a face mişcare, astfel că peste 100.000 de angajaţi români care au folosit anul trecut abonamentele 7card au însumat 4 milioane de ore de mişcare, echivalentul a 454 de ani, şi au ars 2 miliarde de calorii, dublu faţă de anul 2018, arată datele 7card.

Andrei Creţu, co-fondator 7card, a declarat: "Este al treilea an când facem acest studiu şi ne-am bucurat să constatăm că s-au dublat cifrele privind orele de mişcare efectuate şi caloriile arse de către abonaţii 7card. S-au efectuat 4 milioane de ore de mişcare, faţă de 1,8 milioane în 2018, şi au fost consumate 2 miliarde de calorii, faţă de un miliard de calorii în 218. Este un semn că sportul a devenit o prioritate în viaţa românilor. În 2019, aproape 2.000 de companii private şi de stat le-au oferit angajaţilor un abonament 7card, ca beneficiu extrasalarial. Numărul de abonaţi activi a ajuns la peste 50.000, iar anul acesta ne aşteptăm să ajungă la 60.000".

Statisticile companiei arată că vârsta medie a abonaţilor 7card a fost de 31 de ani, iar cele mai populare activităţi sportive au fost fitness&aerobic, yoga şi cycling, arată un studiu care analizează activitatea abonaţilor 7card în perioada ianuarie-decembrie 2019, potrivit datelor companiei.

Studiul arată că 53% dintre abonaţii activi în 2019 au fost bărbaţi, iar 47% femei, în timp ce în 2018 procentele au fost exact invers. Categoria de vârstă 26 de ani a rămas, şi în 2019, cea mai activă, având cele mai multe vizite în centrele de sport şi relax. Vârsta medie a abonaţilor 7card a urcat la 31 de ani, faţă de 30 de ani în 2018, cel mai tânăr fiind un băiat însoţitor de 4 ani, din Bucureşti, iar cel mai vârstnic o angajată de 70 de ani, din Bucureşti.

Activităţile vedetă, preferate de către cei mai mulţi abonaţi, indiferent de oraş, au fost anul trecut fitness&aerobic, yoga şi cycling, Bucureştenii au fost mari amatori şi de escaladă şi CrossFit, în timp ce clujenii au fost atraşi şi de CrossFit, arte marţiale şi Tae Bo, iar timişorenii au ales şi pilates, cycling şi Tae Bo. La Braşov, abonaţii 7card au adăugat pe lista de activităţi preferate şi clasele de zumba şi pilates, în timp ce ieşenii s-au relaxat mergând la piscină şi la CrossFit. La capitolul activităţi în trend, cu cea mai mare creştere a numărului de practicanţi, sunt menţionate piscina, escalada şi CrossFit-ul.

"Reţeaua 7card cuprinde aproximativ 700 de centre de sport şi relax din 56 de oraşe din ţară (aproximativ 70% din totalul de centre existente), iar Cluj-Napoca a rămas, şi în 2019, oraşul cu cea mai mare ofertă de centre de sport şi relaxare raportat la populaţie: 27 locaţii/100.000 locuitori. Top 5 al celor mai active industrii cuprinde companii din sectorul auto şi componente auto, software şi servicii IT, bancar, public şi retail", a mai spus Andrei Creţu.

În 2019, compania Benefit Seven a avut o cifră de afaceri de 9,5 milioane euro, iar pentru 2020 este estimată o cifră de afaceri de 14,5 milioane euro. Compania, înfiinţată în 2011 de către Andrei Creţu, Iulian Cîrciumaru şi Cătălin Ivaşcu, a introdus în România conceptul de abonamente unice cu acces concomitent la mai multe săli de sport şi wellness. În cei nouă ani de activitate, reţeaua 7card s-a extins rapid, ajungând în prezent la un număr de peste 700 de săli în întreaga ţară şi la un număr total de peste 50.000 de utilizatori. În august 2019, Sodexo România a finalizat preluarea pachetului integral de acţiuni al 7card.

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb