„Alianţa Întâi România”: Nou pol suveranist format în Parlament de S.O.S. România, POT şi neafiliaţi

I.S.
Politică / 18 iunie, 15:24

„Alianţa Întâi România”: Nou pol suveranist format în Parlament de S.O.S. România, POT şi neafiliaţi

Aproximativ 30 de parlamentari, membri S.O.S. România, POT şi din grupul neafiliaţilor, au decis miercuri să formeze 'Alianţa Întâi România', un pol suveranist 'cu viziuni europene', relatează Agerpres.

'În faţa dumneavoastră găsiţi un grup parlamentar, un pol, o mişcare, o alianţă parlamentară formată din colegi de la S.O.S. România, de la POT şi neafiliaţi. Scopul nostru este acela de a constitui acest pol suveranist, dar cu viziuni europene, nu antieuropene şi menţionez chestia asta ca să fie foarte clar, pentru că, din punctul nostru de vedere, noi suntem europeni înainte de a se constitui Uniunea Europeană şi noi ne dorim salvarea acestei ţări', a declarat viceliderul grupului parlamentar de la Senat al S.O.S. România, Dorin Silviu Petrea, la Palatul Parlamentului.

Potrivit sursei, el a adăugat membrii alianţei din care face parte sunt dispuşi să susţină viitorul guvern dacă acesta va lua măsuri radicale pentru dezvoltarea economiei româneşti.

'Noi am pus doar cinci reforme în acest moment pe care noi ni le dorim şi suntem dispuşi să votăm alături de viitorul guvern, indiferent de cine este făcut. Este vorba în primul rând de reforma administrativ-teritorială. Suntem pregătiţi, avem proiecte de lege în acest sens. Este obligatorie, pentru că acolo sunt cele mai mari probleme pe care astăzi le are România. O altă reformă este reforma aparatului bugetar. Şi acolo, ştiţi foarte bine, este o presiune imensă pe mediul de afaceri şi pe fiecare cetăţean al României, pe fiecare salariat. Ne dorim, de asemenea, reforme în domeniul justiţiei, unde ştiţi câte probleme au fost în ultimii 35 de ani şi nu s-au luat nişte hotărâri clare, concise pentru salvarea cetăţenilor şi a României. Ne dorim de asemenea reforme în ceea ce priveşte educaţia, care astăzi este la pământ, şi de asemenea sistemul sanitar. Şi nu în ultimul rând, reforme şi legi şi proiecte de lege speciale pentru capitalul românesc, pentru IMM-urile noastre. Nu suntem de acord cu creşterile de taxe şi de impozite şi presiunea să vină tot pe umerii românilor, pe umerii salariaţilor şi pe umerii mediului de afaceri', a menţionat Petrea.

Conform Agerpres, liderul senatorilor S.O.S. România, Nadia Cerva, a precizat că această alianţă este formată din aproximativ 30 de parlamentari neafiliaţi, dar şi membri S.O.S. România şi POT, iar la aceasta urmează să mai adere şi alţii.

'Este o alianţă care este cumva opoziţia coaliţiei care se tot încearcă să se formeze. Eu cred că va fi aceeaşi care a fost şi până acum. Adică, vom rămâne opoziţie, vom lupta pentru România. De asta am şi numit alianţa 'Întâi România'. Poate că părem puţini, suntem peste 30 la momentul ăsta, dar vă spun că deja îşi anunţă venirea în această alianţă şi colegii de la alte partide care au înţeles că în acele partide care nu mai luptă de mult pentru România şi pentru popor şi sunt doar interese personale nu-şi mai regăsesc locul. (...) Vrem o reformă a Justiţiei, aceasta este una dintre cele cinci mari reforme pe care le-am propus şi ni le-am propus. Ştiţi destul de bine că în ţara asta dacă nu se întâmplă multe lucruri nu se întâmplă pentru că nu există nici în momentul ăsta o lege a răspunderii magistraţilor', a afirmat Cerva.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. nu e bine scris, e Antai Romania, altfel votantul lor nu antelege.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. :))))

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0325
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3500
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8898
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.3109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb