A fost amânată judecarea dosarului referendumului

F.A.
Politică / 15 noiembrie 2013

Instanţa supremă a amânat, azi, la primul termen, judecarea dosarului "Fraudă la referendum", transmit sursele de presă.

Dosarul în care sunt acuzaţi vicepremierul Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane a fost amânat după ce 59 dintre inculpaţi au transmis cereri că vor un nou termen pentru a-şi angaja avocaţi şi pentru pregătirea apărării.

Dragnea a lipsit de la primul termen de judecată al dosarului "Fraudă la referendum", domnia sa fiind reprezentat în instanţă de avocatul său, Marian Nazat, care nu a adresat nicio cerere în numele clientului său.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa, la începutul lunii trecute, într-un comunicat de presă, că Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane au fost trimise în judecată în dosarul cunoscut sub numele de "Fraudă la referendum". Procurorii susţineau atunci că, în calitate de secretar general al unui partid, Dragnea, cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb