Competenţele strategice, independenţa decizională şi capacitatea de adaptare la schimbările economice şi tehnologice devin tot mai importante pentru eficienţa consiliilor de administraţie şi competitivitatea companiilor româneşti, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Acestea au fost printre principalele concluzii ale conferinţei „De la educaţia administratorilor la leadership în Consiliile de Administraţie: dezvoltarea competenţelor de guvernanţă corporativă în România, în context european”, organizată în 28 octombrie 2026 de Asociaţia Administratorilor Independenţi (AAI) şi Bucharest Business School (BBS), şcoala de afaceri a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Conferinţa a marcat şi absolvirea celei de-a doua cohorte Board Leadership Program, program de educaţie executivă dezvoltat de AAI şi BBS, cu susţinerea ecoDa, precum şi deschiderea înscrierilor pentru o nouă serie.
Alina Prahoveanu, Preşedinte AAI:
„Rolul consiliilor de administraţie evoluează, iar aşteptările faţă de administratori sunt tot mai complexe. Dincolo de respectarea cadrului legislativ, companiile au nevoie de profesionişti capabili să contribuie la deciziile strategice, să evalueze riscurile şi să susţină dezvoltarea pe termen lung. Prin dialogul cu experţi din România şi Europa şi prin Board Leadership Program, ne propunem să contribuim la profesionalizarea consiliilor de administraţie şi la pregătirea unei noi generaţii de lideri.”
Evenimentul, desfăşurat în Aula Magna a Palatului ASE, a reunit peste 100 de membri ai consiliilor de administraţie, directori executivi, investitori, reprezentanţi ai instituţiilor şi experţi români şi internaţionali în guvernanţă corporativă.
Discuţiile au evidenţiat trei direcţii prioritare pentru îmbunătăţirea guvernanţei corporative în România:
Consolidarea rolului strategic al consiliilor de administraţie, prin independenţă decizională, competenţe relevante şi implicare activă în definirea strategiei şi gestionarea riscurilor.
Adaptarea la transformarea tehnologică şi inteligenţa artificială, care aduc noi oportunităţi de eficientizare, dar şi responsabilităţi privind supravegherea riscurilor şi utilizarea responsabilă a tehnologiei.
Profesionalizarea guvernanţei în companiile de stat şi private, prin selecţie transparentă, meritocraţie, disciplină financiară şi adoptarea unor standarde ridicate de transparenţă, inclusiv prin valorificarea experienţei pieţei de capital şi a investitorilor de private equity.
Perspectivele europene au fost prezentate de Maria Pierdicchi, preşedinta ecoDa, iar Ramona Nicoleta Dinu, consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale, a abordat evoluţia guvernanţei corporative din România în raport cu practicile internaţionale.
Cele trei direcţii prioritare au fost aprofundate şi în cadrul dezbaterii moderate de Radu Crăciun, Vicepreşedinte AAI, la care au participat Oana-Mihaela Petrescu, Vicepreşedinte AMEPIP, Remus Vulpescu, Director Bursa de Valori Bucureşti, David Risser, CEO Ethics & Boards, Josephine Galla, Vicepreşedinte regional pentru Europa Centrală şi de Est şi Israel, OpenText, şi Andrei Gemeneanu, Preşedinte ROPEA.
Conferinţa a marcat şi absolvirea celei de-a doua cohorte Board Leadership Program, program de educaţie executivă dezvoltat de AAI şi Bucharest Business School, cu susţinerea ecoDa. Cei 29 absolvenţi au parcurs şapte module de pregătire susţinute de profesori universitari, experţi internaţionali şi practicieni din mediul de afaceri, care au inclus studii de caz şi simularea unei şedinţe de consiliu de administraţie.
Vasile Alecsandru Strat, Decan Bucharest Business School:
„O parte importantă a valorii programului este chiar schimbul de experienţă dintre participanţi, profesori şi experţi şi capacitatea fiecăruia de a aplica ceea ce a învăţat în situaţii reale, în consiliile de administraţie. Ne dorim ca fiecare generaţie de absolvenţi să contribuie la creşterea calităţii deciziilor în companiile din România.”
Board Leadership Program se numără printre cei şase finalişti ai categoriei Best Lifelong Learning Initiative la AMBA & BGA Excellence Awards 2027, competiţie internaţională dedicată performanţei şi inovaţiei în educaţia de business.
Înscrierile pentru cea de-a treia cohortă sunt deschise, programul adresându-se administratorilor, antreprenorilor, investitorilor şi directorilor executivi cu cel puţin cinci ani de experienţă în funcţii de conducere.

























































Opinia Cititorului