ABC News: SUA au trimis Unitatea Expediţionară de Puşcaşi Marini 31 în Orientul Mijlociu

Statele Unite ale Americii au trimis în Orientul Mijlociu Unitatea Expediţionară de Puşcaşi Marini 31 (31st Marine Expeditionary Unit - MEU), care include aproximativ 2.200 de puşcaşi marini la bordul a trei nave de asalt amfibiu ale Marinei americane, a relatat vineri ABC News.

”Doar Unitatea Expediţionară de Puşcaşi Marini 31 (31st Marine Expeditionary Unit - MEU) este capabilă să asigure dimensiunea, amploarea şi anvergura necesare pentru tipul de „operaţiuni amfibii” aşteptate într-un conflict împotriva regimului iranian”, a declarat duminică pentru The Jerusalem Post Jonathan Hackett, veteran al Corpului Puşcaşilor Marini din SUA specializat în contrainformaţii.

Potrivit unor relatări din presă, Statele Unite au început să desfăşoare puşcaşi marini şi nave de război suplimentare în Orientul Mijlociu.

Unitatea MEU este capabilă să lanseze unităţi organizate special pentru misiune, cu efective de până la un batalion de debarcare de aproximativ 550 de militari, oferind în acelaşi timp sprijin logistic şi aerian de la navă către ţărm, a explicat Hackett.

„Această capacitate este unică în armată”, a spus el. „Doar MEU poate desfăşura acest tip de operaţiune. Nicio altă unitate din armata americană nu este organizată special pentru a lansa desfăşurări navă-ţărm ale unor unităţi de această dimensiune, amploare şi anvergură.”

Desfăşurarea nu indică neapărat că puşcaşii marini vor participa la operaţiuni de luptă terestre în Iran, însă forţele ar putea fi poziţionate pentru a oferi capabilităţi suplimentare aeriene, terestre şi navale, potrivit ABC News.

„Operaţiunile amfibii ale MEU sunt organizate într-un mod în care alte elemente majore de luptă din armată, aviaţie şi marină nu sunt”, a explicat Hackett. „MEU este o forţă de luptă autonomă, care nu depinde de sprijin extern pentru a executa operaţiuni amfibii expediţionare.”

„Modul în care MEU face acest lucru este prin conceptul numit Marine Air-Ground Task Force (MAGTF), compus dintr-un element de luptă aerian, un element de luptă terestru, un element logistic şi alte componente de sprijin, toate integrate pe cele trei nave care formează Amphibious Readiness Group, pe care îl vedem acum îndreptându-se spre vest din zona de operaţii a Flotei a 7-a, ce include Japonia, către zona de operaţii a Flotei a 5-a, cu baza în Bahrain”, a spus el.

31st MEU, cea mai mare structură din conceptul MAGTF, este capabilă să execute raiduri maritime, precum capturarea şi menţinerea controlului asupra platformelor de gaze şi petrol sau asupra unor infrastructuri strategice, a adăugat Hackett.

Desfăşurare după închiderea Strâmtorii Ormuz de către Iran

Capabilităţile sunt desfăşurate, potrivit relatărilor, după ce Teheranul a blocat accesul la Strâmtoarea Ormuz, un punct vital pentru transportul global de energie. Această decizie a provocat perturbări majore pe pieţele energetice mondiale. Deşi unele nave iraniene au continuat să tranziteze zona, trecerea este practic închisă pentru cea mai mare parte a transportului maritim mondial de când SUA şi Israelul au atacat Iranul pe 28 februarie.

Preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu noi lovituri asupra principalului hub de export petrolier al Iranului, insula Kharg, în ciuda declaraţiilor anterioare care indicau că vor fi vizate în principal activele militare ale Iranului.

MEU dispune de un sistem de sprijin foarte bine dezvoltat pentru debarcarea unui grup de luptă de puşcaşi marini pe uscat, însă astfel de operaţiuni ar necesita redistribuirea unor trupe din Asia, „ceea ce ar transmite un semnal de slăbiciune către Coreea de Nord şi China” şi ar dura câteva zile pentru a fi realizate, a declarat pentru The Jerusalem Post istoricul militar Dr. Lynette Nusbacher.

„Forţa de Răspuns Imediat are un termen de 18 ore pentru a se pune în mişcare, ceea ce înseamnă că SUA pot avea trupele în aer şi în drum spre zonă atunci când MEU trece de o linie de raportare de pe hartă care indică faptul că mai sunt 18 ore până la sosire”, a spus ea, adăugând că „restul Diviziei 82 Aeropurtate are un termen mai lung de mobilizare. Dar am văzut relatări potrivit cărora concediile militarilor au fost anulate încă de acum o săptămână.”

Informaţiile disponibile sunt limitate în acest moment, însă Nusbacher a spus că este posibil ca „această unitate de puşcaşi marini să se îndrepte pentru a asigura zone de debarcare pentru o brigadă de infanterie transportată aerian, ca parte a unei operaţiuni comune desfăşurate în etape pe teritoriul iranian.”

O astfel de operaţiune ar putea avea scopul de a priva forţele regimului iranian de controlul asupra unor zone-cheie, pe care acestea le-ar putea folosi pentru a ataca navele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz.

Nusbacher a sugerat că aceasta ar putea marca începutul unei operaţiuni „boots on the ground” (trupelor desfăşurate pe teren), ceea ce ar reprezenta o escaladare majoră a conflictului, care până acum s-a bazat exclusiv pe atacuri aeriene.

Una dintre limitările strategiei actuale a SUA şi Israelului este că este aproape imposibil să se producă o schimbare de regim doar prin operaţiuni aeriene, au declarat anterior pentru publicaţie mai mulţi experţi, inclusiv Nusbacher.

Întrebată dacă o astfel de operaţiune ar putea indica obiectivele SUA în conflict, ea a răspuns:

„În opinia mea, SUA nu au avut niciodată obiective clar definite pentru această misiune.”

„Intenţiile SUA au variat de la sprijinirea protestatarilor pentru răsturnarea regimului”, a spus Nusbacher, adăugând că o astfel de misiune cu puşcaşi marini americani „ar necesita nu doar o pregătire amplă, ci şi o forţă de dimensiuni foarte mari - un corp de armată sau chiar mai mult - şi numeroase divizii, mult mai mari decât acea unitate MEU.”

„Fără o mobilizare militară de foarte mare amploare a forţelor americane, inclusiv a rezerviştilor şi a Gărzii Naţionale, SUA ar avea puţine şanse să dispună de suficiente trupe pe teren pentru a răsturna regimul iranian”, a adăugat ea.

Întrebată dacă desfăşurarea ar putea reprezenta un mesaj adresat regimului iranian, Nusbacher a spus că această ipoteză este „tentantă, dar extrem de speculativă”.

„Este posibil ca cineva din administraţia SUA să încerce să transmită un mesaj, dar nu cred că operează la un nivel atât de subtil”, a spus ea, adăugând că un astfel de semnal ar transmite şi Chinei şi Coreei de Nord că Taiwanul, Coreea de Sud şi Japonia nu mai sunt monitorizate la fel de atent.

„Am văzut unele sugestii potrivit cărora o ocupaţie virtuală a Iranului, susţinută de tehnologie avansată şi realizată de forţe americane şi israeliene, ar putea permite unei forţe mult mai mici să ţină sub control forţele regimului iranian pe termen nedefinit, în timp ce grupurile societăţii civile ar stabili o ordine post-regim”, a spus Nusbacher.

„În evaluarea mea, preşedintele Trump credea că această operaţiune va fi rezolvată rapid, cu un nou guvern tehnocrat instalat la conducere”, a spus ea. „Dar regimul iranian este în mare parte încă la putere. În special, Trump credea că va paraliza sistemul iranian de comandă şi control, astfel încât Iranul să nu mai poată închide Strâmtoarea Ormuz.”

„Oricare ar fi fost obiectivele SUA la începutul războiului - schimbarea regimului sau distrugerea forţelor armate iraniene pentru un deceniu - acum mai rămâne o singură misiune: redeschiderea Strâmtorii Ormuz”, a concluzionat Nusbacher.