Abrudean: ”Suntem pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE”

S.B.
Politică / 23 februarie, 10:55

Abrudean: ”Suntem pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE”

Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, a declarat că suntem pe ultima sută de metri cu aderarea la OCDE şi undeva în vară speră că vom avea şi decizia politică de aderare, potrivit news.ro.

”Eu sunt foarte optimist, pentru că ne uităm un pic la cifre, ne uităm la reacţii, ne uităm inclusiv la componenta de investiţii şi la cea de investiţii străine, pentru că avem un aspect pe care trebuie să îl luăm în considerare: aderarea României la OCDE. În cunoştinţă de cauză am coordonat acest proces, la guvern, împreună cu Luca Niculescu, de la Ministerul de Externe”, a declarat Mircea Abrudean, la Antena 3.

”Suntem pe ultima sută de metri, undeva în vară, sperăm că vom avea şi decizia politică de aderare”, a menţionat Abrudean.

Potrivit preşedintelui Senatului, ”pentru România va însemna extrem de mult acest lucru, din perspectiva investiţiilor, a bonităţii internaţionale”.

”Inclusiv OCDE-ul, care analizează foarte bine, mai bine ca oricine, datele, statisticile şi aşa mai departe, are această perspectivă, să-i spunem, constructivă pentru România”, a arătat preşedintele Senatului.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb