Abrudean: Avem datoria de a duce mai departe moştenirea Marii Uniri prin reforme curajoase

T.B.
Politică / 1 decembrie 2025

Abrudean: Avem datoria de a duce mai departe moştenirea Marii Uniri prin reforme curajoase

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis luni, de Ziua naţională a României, că avem datoria de a duce mai departe moştenirea Marii Uniri prin reforme curajoase, prin decizii responsabile şi prin solidaritate.

”1 decembrie, Ziua naţională, este un moment de reflecţie, când cinstim deopotrivă trecutul, identitatea noastră şi valorile care ne unesc ca popor. Trecutul ne reaminteşte de sacrificiul înaintaşilor noştri şi de forţa idealurilor comune care au făcut posibilă Marea Unire. Lor le datorăm recunoştinţă fără margini, celor care au avut înţelepciunea şi voinţa de a clădi destinul României moderne”, a transmis preşedintele Senatului, Mircea Abrudean.

”Abia după ce privim trecutul, ne putem îndrepta atenţia spre prezentul pe care îl trăim, dar şi spre viitorul pe care îl construim împreună. Avem datoria de a duce mai departe moştenirea Marii Uniri prin reforme curajoase, prin decizii responsabile şi prin solidaritate. Încrederea pe care o avem în noi ca popor, în puterea Unirii noastre, în inimile noastre, ne arată drumul spre viitor”. a mai spus Mircea Abrudean în mesaj.

Preşedintele Senatului afirmă că ”un viitor în care acţionăm cu maturitate şi respect faţă de cetăţeni şi pentru o Românie modernă şi performantă”.

”Dragi români, să facem din moştenirea Marii Uniri nu doar un simbol, ci o resursă vie care inspiră idealurile unei românii, parte a unei Europe Unite, stabile, în pace şi securitate. Acesta este drumul nostru. La mulţi ani!”, a mai declarat Abrudean.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2567
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5542
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1421
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.9528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb