Abrudean: Programul de guvernare şi lista miniştrilor vor fi depuse până la sfârşitul acestei săptămâni la Parlament

Z.B.
Politică / 23 septembrie, 15:41

Sursa foto: Facebook / Mircea Abrudean

Sursa foto: Facebook / Mircea Abrudean

Preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, a declarat, miercuri, că programul de guvernare şi lista miniştrilor din Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureşan vor fi depuse până la sfârşitul acestei săptămâni la Parlament, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

„Astăzi, premierul desemnat Siegfried Mureşan a discutat cu parlamentarii UDMR şi cu reprezentanţii grupului minorităţilor naţionale. Au fost discutate liniile directoare ale programului de guvernare şi priorităţile pentru perioada următoare. Programul de guvernare urmăreşte modernizarea statului şi a serviciilor publice, consolidarea finanţelor publice, stimularea economiei şi investiţiilor şi consolidarea rolului României în Uniunea Europeană şi NATO”, a scris Abrudean pe reţeaua de socializare.

El a transmis că, după ce vor fi definitivate, programul de guvernare şi lista miniştrilor vor fi depuse până la sfârşitul acestei săptămâni la Parlament, conform postării sale.

„Mai sunt aşadar câteva etape până la votul de învestitură. Parlamentul şi Guvernul trebuie să poată începe cât mai curând lucrul la bugetul pentru 2027 şi la măsurile necesare pentru economie şi securitate”, a mai scris Abrudean.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. da!

    nu mai vrem pro-ioropeni [după gargara PR]

    (sau proști-europeni [după fapte] Ha ha) 

    1. Domnule, dumneata ce vrei defapt?

      Care tabără ar fi cea mai potrivita pentru aceste vremuri? Cum crezi că ar trebui sa arate scena politică in aceste vremuri?

      Întrebarea este serioasă, este clar ca dumneata ai ceva de zis. (sunt sigur ca o sa vezi întrebarea, dar cel mai probabil nu vei răspunde, probabil de "frik").  

      domnule (1.1.) Titus

      eu sunt cu „Sorin, te iubim !” 

      : 

      am tot scris aici în commenturi „de ce? Sorin !” 

      : 

      pe scurt: 

      porunca no.1 de la Sinaia 

      +

      ieri, Marți 22-sep, fufa Bruynxelens de la AUR o spus că vrea impozit pe dividend de 8% și TVA de 9% (19% ăl general) și derogări CO2 la fel cum are Polonia ! 

      El vrea ca rusii sa arunce in aer platformele Petrom din Marea Neagra.

      Si sa vina PSD la guvernare. 

      (1.3.)

      păi logic că îți aruncă ăia platforma din moment ce proști-ioropenii le-au furat rafinăriile 

      : 

      că îmi doresc eu,,, aici sunt complet neutru, fie ce-o fi ! 

      : 

      oricum, eu sunt full-electric 

      și dacă se taie curentu, trec pe lemne 

      (cea a ce proști-ioropenii spun că e un mare No-No pentru că bag CO2 în atmosferă, dar proști-ioropenii nu cunosc că, un lemn în putrefacție aerobică se transformă înapoi în CO2, iar în putrefacție anaerobică se transformă în gaz methan CH4) 

      : 

      mie mi-ar plăcea (bubuitul plarformei) doar din perspectiva de ai vedea pe proști-ioropenii cum se vor chinuii ei să ne explice că e nevoie de ioropeni prin Slava să se bată cu rușșii ! 

      ca să fim patrioți, să iubim și să murim pentru Ìoropa !

      în timp ce tot felul de nepalezi se instalează ca la ei acasă prin Ìoropa, prost-ioropeană ! 

      nu uita că acest Mircioc Aburean promitea „Goldăn Vizas” la toți Escobarii pentru doar 400.000EUR !

      :

      iată cum prost-ioropeanu vinde Europa pentru câțiva talanți ! 

    stim deja, nu este nevoie sa spui nimic

    programul e hotie iar hotii sunt deja in guvernul actual si inca vreo cativa in plus + tu. 

    daca nu stiati ambruprostul ardelaen pupator de cur bolostalinist se vrea ministru de interne sa va arate el voua cum e cu protestele si revoltele, ca aia cu oierii n-a fost nimic, ci aia cu minerii e de manual si a invatat multe de acolo vizionand non stop arhiva tvr pentru cultura.

    acum vrea sa puna in parctica o jandarmeriada mascata moderna pe scheltul mineriadelor. 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3285
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7516
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7627
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3416
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.6019

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb