ACCIDENTUL AVIATIC DIN MUNŢII APUSENI Ponta: "Miniştrii pleacă, deşi responsabilitate nu înseamnă vină"

G.S.
Politică / 24 ianuarie 2014

Premierul Ponta a transmis reprezentanţilor Ministerului de Interne că are încredere în ei şi că îi va apăra indiferent ce se spune la televizor, legat de accidentul aviatic de luni, arătând că şeful IGSU şi-a făcut datoria, iar miniştrii vin şi pleacă deşi asumarea responsabilităţii nu înseamnă şi vină, potrivit surselor de presă.

Aflat la sediul Ministerului de Interne, Ponta a transmis reprezentanţilor instituţiei că are încredere în ei "indiferent ce se spune sau nu se spune pe la televizor" şi că îi va apăra împotriva oricui care generalizează, fiind nevoie să fie îndreptate şi problemele care nu funcţionează.

"Responsabilităţi inclusiv politice, există întotdeauna, evident miniştrii vin şi pleacă. Eu mă împac foarte bine cu domnul ministru Stroe însă oamenii politici au responsabilităţile lor", a declarat Ponta, adăugând că, din punctul său de vedere, reprezentanţii MAI nu au nicio vină în cazul accidentului de luni.

"S-au asumat răspunderi chiar dacă uneori nu era vorba de vinovăţii, răspunderea nu e acelaşi lucru cu vinovăţia. Cred că şeful IGSU şi-a făcut datoria, ca şi oamenii din teren, dacă li s-ar fi spus unde să caute în mod corect, probabil că lucrurile arătau altfel", a afirmat premierul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0320
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3665
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3715
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9148
Gram de aur (XAU)Gram de aur480.7983

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb