Acord între Regatul Unit şi Franţa pentru a stăvili imigraţia clandestină prin Canalul Mânecii

A.B.
Miscellanea / 29 noiembrie 2020

Acord între Regatul Unit şi Franţa pentru a stăvili imigraţia clandestină prin Canalul Mânecii

Patrule suplimentare şi noi mijloace tehnologice vor fi desfăşurate de-a lungul plajelor franceze în cadrul unui nou acord între Paris şi Londra vizând să pună capăt imigraţiei clandestine prin Canalul Mânecii, au anunţat ministerele britanic şi francez de Interne, citate de AFP şi Agerpres.

Acordul prevede dublarea patrulelor franceze începând de la 1 decembrie, care vor fi sprijinite de drone şi de radare, cu scopul de a-i repera pe cei care încearcă să traverseze canalul, a declarat sâmbătă Priti Patel pentru canalul britanic BBC.

În cadrul întăririi cooperării lor, Regatul Unit "s-a angajat să facă o investiţie financiară suplimentară de 31,4 milioane de euro pentru a susţine eforturile importante ale Franţei împotriva traversărilor ilegale", a indicat Ministerul de Interne francez într-un comunicat publicat duminică.

Este prevăzut între altele "în cursul următoarelor şase luni" să fie examinate "rezultatele cu scopul de a evalua eficienţa şi impactul acestor măsuri suplimentare".

În ultimele luni, din ce în ce mai mulţi migranţi au încercat să ajungă în Marea Britanie pe această cale periculoasă şi foarte frecventată. Patru decese au fost înregistrate în 2019 şi şapte de la începutul anului, indică AFP.

Dosarul a fost sursă de tensiuni, Regatul Unit acuzând Franţa că nu se implică suficient pentru a împiedica traversările.

În septembrie, autorităţile franceze au precizat că au interceptat peste 1.300 de persoane care încercau să ajungă în Regatul Unit, dintre care câţiva încercaseră să traverseze Canalul Mânecii înot pe o distanţă de 30 km.

Între 1 ianuarie şi 31 august, circa 6.200 de migranţi şi-au încercat şansa, cu ajutorul unor bărci pneumatice, caiace, unii chiar numai cu veste de salvare.

Nordul Franţei atrage de mai mult timp candidaţii la imigraţie clandestină spre Marea Britanie, la bordul unor ambarcaţiuni sau al unora dintre zecile de mii de vehicule care traversează zilnic Canalul Mânecii prin tunelul subacvatic.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb