Decizia administraţiei Trump de a direcţiona 500 de milioane de dolari din veniturile petroliere ale Venezuelei către Qatar deschide o serie de întrebări fundamentale despre viitorul ţării după înlăturarea fostului preşedinte Nicolas Maduro, potrivit CNBC.
Administraţia colaborează acum cu figuri din vechiul regim Maduro sub conducerea preşedintei interimare Delcy Rodríguez, deşi Statele Unite nu recunosc oficial guvernul condus de ea, relatează sursa citată. În primul mandat, preşedintele Donald Trump a recunoscut Adunarea Naţională controlată de opoziţie (aleasă în 2015) drept singura autoritate legitimă, mai adaugă agenţia.
Conform CNBC, un ordin executiv emis pe 9 ianuarie impune ca veniturile din vânzările de petrol venezuelean să fie depozitate într-un cont al Departamentului Trezoreriei SUA, fiind considerate proprietate suverană a guvernului venezuelean aflată în custodia SUA, însă nu este clar la care guvern se referă ordinul.
Odată intrat în SUA, controlul asupra banilor ar trebui să revină Adunării Naţionale din 2015, potrivit recunoaşterii americane din 2019, susţine expertul în drept internaţional Scott Anderson, subliniază sursa citată. Acest lucru complică relaţia de lucru cu Rodriguez, care a acceptat livrarea a 50 de milioane de barili de petrol către SUA, explică CNBC. Administraţia Trump controlează procesul de vânzare, iar secretarul Energiei, Chris Wright, spune că mecanismul va continua pe termen nedefinit, pentru a menţine presiune asupra Caracasului, potrivit agenţiei de presă.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat în Congres că banii sunt păstraţi temporar în Qatar, întrucât acest stat recunoaşte regimul Maduro, evitând astfel blocajul privind recunoaşterea guvernului, evidenţiază sursa citată.
„Trebuie să recunoşti un guvern, dar noi nu recunoaştem acest guvern. Recunoaştem Adunarea Naţională din 2015 şi căutăm o modalitate juridică creativă de a respecta acest standard”, a spus Rubio, potrivit CNBC.
Sursa citată adaugă că un oficial al administraţiei a transmis că un cont dedicat guvernului Venezuelei a fost deschis la Trezorerie şi că viitoarele venituri din resurse naturale vor intra şi ieşi prin acel cont. Primele 500 de milioane de dolari, ţinute temporar în Qatar, au fost deja transferate în Venezuela, relatează agenţia.
CNBC punctează că administraţia va trebui să stabilească, împreună cu Adunarea Naţională din 2015, modul de utilizare a fondurilor.
„Guvernul Rodriguez nu are, teoretic, niciun cuvânt de spus în privinţa banilor depozitaţi în SUA,” spune Anderson, conform sursei citate.
Rubio a subliniat totodată că SUA au stabilit o linie „respectuoasă şi productivă” de comunicare cu Rodriguez şi că această cooperare reprezintă o abordare pragmatică în faza de ”tranziţie şi stabilizare” a Venezuelei, menţionează sursa citată. Există şi un acord scris privind vânzarea petrolului, explică CNBC.
Democraţii susţin că nu este clar dacă mecanismul respectă legislaţia, conform agenţiei de presă. Caracas va transmite un buget, SUA îl vor analiza şi vor ridica temporar sancţiunile pentru a permite utilizarea banilor din contul blocat, iar apoi vor verifica prin audit modul de cheltuire, arată sursa citată. Exim Bank ar putea juca acest rol, însă nu s-a decis încă, notează sursa precizată.
Potrivit CNBC, Rubio a descris mecanismul ca fiind temporar, nu o soluţie permanentă. Un oficial al administraţiei a spus că obiectivul final rămâne crearea unei industrii petroliere funcţionale în Venezuela, capabilă să exporte direct pe piaţa globală, specifică agenţia.
Democraţii din Congres au avertizat că firmele americane care participă la vânzările de petrol venezuelean ar putea avea expuneri juridice, susţine sursa citată, în absenţa unei justificări complete din partea administraţiei privind utilizarea legii IEEPA. Legea permite preşedintelui confiscarea bunurilor unui stat străin doar în caz de ostilităţi armate sau atac asupra SUA, ceea ce nu este cazul, a recunoscut chiar Rubio, conform CNBC.
„Nu confiscăm proprietatea Venezuelei. Banii nu intră niciodată în mâinile noastre. Doar controlăm modul în care sunt distribuiţi”, a spus secretarul de stat în faţa Senatului, conchide sursa citată.

















































Opinia Cititorului