Aderarea României la OCDE - un pod prea îndepărtat sau suntem pe ultima sută de metri?

Discuţiile de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) au început în urmă cu trei ani şi România pare să fie printre candidaţii destul de avansaţi în procesul de admitere, cu un roadmap aprobat şi opinii favorabile pe un număr semnificativ de comitete deja evaluate. Partea mai puţin bună este că termenul iniţial avansat pentru finalizarea acestui proces (2026) pare mai degrabă că nu e fezabil, cel puţin aşa cum stau lucrurile la ora actuală (octombrie a.c.), conform unui comunicat transmis redacţiei.

Prin urmare, sunt câteva întrebări legitime privind momentul în care România va fi admisă, pornind de la circumstanţele anului în curs, când, pentru a doua parte a acestuia, guvernanţii au decis să adopte măsuri fiscale destul de dure pentru reducerea deficitului bugetar. Sau, dacă şi când toate condiţiile de aderare vor fi îndeplinite.

OCDE reuneşte 38 de ţări membre şi promovează politici menite să ducă la creşterea bunăstării economice şi sociale, definindu-se ca un forum în care acestea să colaboreze şi să dezvolte soluţii comune pentru diversele şi complexele provocări economice şi sociale cu care se confruntă. Organizaţia a fost înfiinţată în 1961, ca succesor al Organizaţiei pentru Cooperare Economică Europeană (OEEC), creată (1948) pentru a gestiona ajutoarele financiare necesare reconstrucţiei Europei după cel de-al Doilea Război Mondial. Printre ţările membre se află majoritatea ţărilor dezvoltate din lume, dar şi câteva economii emergente: SUA, Canada, mai multe ţări din Uniunea Europeană, Japonia, Coreea de Sud, Australia şi Noua Zeelandă sunt câteva exemple. Ce avantaje au membrii OCDE şi cu ce vine la pachet statutul de membru, de fapt?

În primul rând, vorbim despre accesul la un volum de date impresionant şi studii economice, statistici şi analize comparative care pot ajuta la o mai bună formulare a politicilor economice şi sociale ale fiecărei ţări membre. Mai departe, ca o consecinţă directă a acestei adevărate platforme de cercetare şi coagulare a datelor colectate dinspre membri, OCDE reprezintă un forum pentru schimbul de idei şi bune practici între guvernele ţărilor membre. Apoi, membrii pot adopta mai rapid standarde internaţionale în diverse domenii-cheie ale dezvoltării, cum ar fi educaţia, sănătatea şi protecţia mediului, nemaifiind nevoiţi să le creeze local. Nu în ultimul rând, vorbim despre o mai mare credibilitate internaţională, statutul de membru fiind perceput ca un semn de angajament faţă de reforme şi bune practici economice şi sociale. Ceea ce, nota bene, este cel puţin unul dintre „semnele” de care investitorii străini ţin cont atunci când analizează oportunităţile pieţelor locale.

De partea cealaltă a baricadei, nu le-am numi neapărat dezavantaje, dar este clar că a fi membru al oricărei organizaţii, şi locale, şi internaţionale, vine la pachet cu obligaţii. Nu sunt de neglijat, înainte de toate, costurile financiare ca membru OCDE, care pot fi o povară pentru economiile mai mici, însă acestea se transpun în avantajele pe termen lung mai-sus amintite.

Se adaugă regulile stricte pe care membrii trebuie să le respecte, ceea ce ar putea limita flexibilitatea în formularea planurilor economice şi sociale interne. În fine, este îndeobşte cunoscut faptul că implementarea recomandărilor OCDE poate necesita reforme structurale interne, uneori dificile, ceea ce inevitabil va determina discuţii în spaţiul public. Strict financiar vorbind, costul exact al aderării la OCDE variază în funcţie de dimensiunea economiei fiecărei ţări şi de contribuţiile stabilite de organizaţie, acestea fiind calculate pe baza PIB-ului fiecărei ţări membre. Costurile anuale pot varia de la câteva sute de mii la câteva milioane de USD, în funcţie de mărimea şi capacitatea economică a ţării.

Efectele aderării

Pentru că România îşi doreşte şi face tot ceea ce este necesar pentru finalizarea procesului de aderare, întrebarea care se naşte este care sunt potenţialele efecte bune ale aderării. Iată câteva exemple. Unul dintre cele mai tangibile efecte ca membru al OCDE ar fi scăderea dobânzilor reale la creditele externe, statutul de membru fiind perceput ca un semn de stabilitate economică şi angajament faţă de reformele necesare. Accesul la datele şi analizele economice de înaltă calitate şi utilizarea lor inteligentă pot ajuta la formularea unor politici interne economice şi sociale mai eficiente, bazate pe experienţa celorlalţi membri. Şi bineînţeles, poate ajuta mult la evitarea unor greşeli şi situaţii pe care alte ţări le-au depăşit cu succes.

Conform OCDE, ţările cu care România concurează în prezent pentru aderare sunt Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Peru, Indonezia şi Thailanda (ultimele două adăugate pe listă în 2024). România a deschis oficial discuţiile de aderare în ianuarie 2022. În iunie acelaşi an, Consiliul OCDE a adoptat roadmap-ul de aderare, pentru care România are 25 de comitete tehnice care evaluează conformitatea cu standardele OCDE. Până în prezent, România a primit aproape jumătate din opiniile tehnice/formale necesare. Mai concret, 14 din 25 de comitete au emis deja opinii favorabile.

Ce am facut deja pentru a adera şi ce mai e de făcut?

Exact ca în cazul aderării la Uniunea Europeană, înainte de a deveni membru orice ţară care îşi exprimă oficial intenţia trebuie să parcurgă un traseu şi să bifeze îndeplinirea unor condiţii.

Iată câteva criterii fiscale (dar sunt şi altele, ne-fiscale) de îndeplinit: 1. Respectarea standardelor OCDE privind Exchange of Information on Request (EOIR) şi Automatic Exchange of Information (AEOI), inclusiv pentru conturi financiare şi cripto-active, deci transparenţă fiscală. Aici, România este parte a Global Forum pentru Transparency & Exchange of Information. 2. Instituirea obligativităţii identificării beneficiarului real (beneficial ownership) şi accesul autorităţilor la această informaţie. 3. Combaterea evaziunii fiscale şi reforme BEPS, respectiv implementarea acţiunilor OCDE/G20 pentru Base Erosion and Profit Shifting (BEPS) - reguli care să prevină transferul profiturilor în jurisdicţii cu taxe mici sau fără impozite, plus aplicarea pilonului intern/global minim de impozitare (global minimum tax, Pillar Two) pentru multinaţionale. 4. Stabilitatea fiscal-bugetară şi responsabilitatea bugetară, altfel spus un deficit bugetar sustenabil, sub praguri care să asigure stabilitatea datoriei publice. Raportul „Economic Surveys: Romania 2024” arată că deficitul a fost peste 6% din PIB în 2023, cu prognoze de îmbunătăţire, dar încă mult peste ţinta de 3% pentru ieşirea din procedura UE de deficit excesiv. Nivelul înregistrat în 2024 a fost 8,7%, iar perspectiva pe 2026 (între 6% şi 9%, în funcţie de sursă) arată un deficit care nu ar permite aderarea în acest an. 5. Regimul impozitării companiilor şi al micro-întreprinderilor în acord cu standarde de piaţă, fără distorsionări majore care pot genera evaziune sau inechităţi fiscale. În raportul OCDE se menţionează că România a avansat în această direcţie, reducând pragurile pentru regimul microîntreprinderilor. 6. Eficienţa colectării şi conformitatea fiscală, adică adoptarea unor sisteme robuste de administrare fiscală care să detecteze neregulile, să reducă evaziunea, să asigure conformitatea voluntară. 7. Măsuri de digitalizare, audit, controale, penalităţi credibile. 8. Politici fiscale echilibrate şi adoptarea lor progresivă, cu impact social negativ minim. 9. Sustenabilitate pe termen lung a reformelor fiscale şi diminuarea potenţialului impact negativ. 10. Proiecţii pe termen mediu-lung pentru datoria publică, riscuri fiscale, impact demografic şi presiuni asupra sistemelor de pensii. De altfel, reforma pensiilor este una dintre cerinţele fiscale în procesul de aderare.

Deci, mai avem: Reducerea semnificativă a deficitului bugetar pentru a se apropia de niveluri considerate sustenabile (~3% din PIB pentru Europa, dar OCDE analizează şi în funcţie de circumstanţe). România încă este în procedură UE de deficit excesiv.

Flexibilitatea legislaţiei fiscale în faţa schimbărilor globale (în domeniul cripto, servicii digitale), consolidarea capacităţii administrative a ANAF pentru a implementa controale eficiente, audit, identificarea eficientă a evaziunii sunt câteva aspecte pe care încă se mai lucrează în România. La fel, pe îmbunătăţirea legislativă şi practică privind transparenţa, accesul la informaţii şi schimbul de informaţii. Criteriul privind sistemul de pensii private, cu restricţionarea retragerii sumelor acumulate pentru a răspunde standardelor OCDE. Reformele în zona muncii şi protecţiei sociale sunt şi ele monitorizate.

În concluzie, este cel mai probabil că aderarea nu va fi în 2026, dar, obiectiv vorbind, procesul avansează şi aderarea ar putea fi în 2027.