Administraţia Prezidenţială avertizează asupra unei informaţii false propagate în ultimele zile în mediul online, potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina pentru a participa la război şi susţine că informaţia reprezintă o manipulare care denaturează o decizie administrativă şi alimentează nejustificat temerile referitoare la implicarea României în conflict, potrivit unui mesaj publicat pe pagina oficială de Facebook a Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedinţia precizează că şeful statului a solicitat Parlamentului aprobarea participării României cu cel mult 20 de militari la Comandamentul operaţional pentru Forţa Multinaţională în sprijinul Ucrainei şi la structurile de comandă şi control subordonate acestuia, conform informaţiilor distribuite pe Facebook.
România nu trimite trupe combatante în Ucraina şi nici militari pe front. Comandamentul are caracter rotaţional şi îşi desfăşoară activitatea în Franţa şi Marea Britanie, pe teritoriul unor state aliate şi la mii de kilometri de linia frontului, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Cei cel mult 20 de militari români care ar urma să participe la această structură sunt personal de stat major şi vor fi implicaţi în activităţi de planificare, comandă şi control, nu în operaţiuni de luptă, conform sursei citate.
Administraţia Prezidenţială explică faptul că participarea României face parte din implicarea în formatele internaţionale menite să consolideze securitatea regională. Unul dintre acestea este Coaliţia de voinţă pentru Ucraina, creată pentru a contribui, după încheierea unui acord de încetare a focului, la instituirea unor garanţii politice şi juridice pentru Ucraina şi, implicit, la consolidarea stabilităţii în regiune, potrivit postării de pe Facebook.
Comandamentul operaţional pentru Forţa Multinaţională în sprijinul Ucrainei a fost activat în 2025, în vederea implementării deciziilor politice în domeniul militar, conform Administraţiei Prezidenţiale.
Administraţia Prezidenţială subliniază că România se află într-o zonă de insecuritate persistentă, în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, ţara noastră având graniţă directă cu Ucraina. Instituţia afirmă că protejarea şi apărarea cetăţenilor români reprezintă principala prioritate de securitate a României, potrivit mesajului publicat pe Facebook.
























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2026, 18:26)
Înainte să se pună problema sa fie trimis vreun european pe frontul din Ucraina (!), sa nu care cumva sa mai prind picior de bărbat ucrainean între 16 (!) și 65 de ani pe teritoriul întregii UE !!!!!
Așa se pune problema.
Și mai apoi și femeile ucrainience pot sa fie recrutate in Ucraina.
Clar ?!?
Ban.Cher.Vali
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2026, 07:31)
Poate nu ai observat dar bărbați ucraineni in putere și în floarea vârstei sunt în cluburi (dansau pe mese până dimineața dar s-au mai potolit pt ca bătea la ochi) și restaurante, se plimbă și fac afaceri în România.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2026, 18:31)
Este un început în toate, cei care sunt toată ziua cu slava în gură să se pregătească , mâine 20 , poimâine 200 și tot așa ....gata nasulia.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2026, 18:58)
Inca nu..
In 2022 nu doream sa le trimitem nimic pentru a nu se considera ca facem parte din conflict, ca Ucraina nu e NATO.
Dupa cateva luni a inceput timid, munitie, cate un avion.
Apoi patriot si alte chestii mai grele
Apoi de la inceputul lui 2025 au inceput cu stirile ca Ucraina nu mai are personal.
Apoi ca Rusia ne poate ataca ba pana in 2030 ba chiar la anul. Sa fim pregatiti.
Germania ia in calcul armata obligatorie, la noi au inceput voluntar dar au si bagat de curand un sondaj ca romanii sunt de acord cu armata obligatorie
Politica pasilor marunti.. Daca ne intoarcem in anul 2022 vom observa cum marea majoritate nu dorea implicarea in conflict, dar anumite canale au obisnuit lumea cu gandul si necesitatea de a face acest lucru.
Eu nu stiu daca Rusia va ataca sau nu NATO vreodata si nu am o parere despre ajutorul pt Ucraina daca e mai bine sau nu să-l acordam. Doar sunt un spectator vigilent a cum se misca lucrurile. Si nu e deloc fantezist ca intr-o zi sa se întample ce zic acum conspiraționistii pt ca periodic lucrurile evoluează in aceasta direcție. Inclusiv din cauza provocărilor cu dronele rusilor.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2026, 18:59)
pai asa au zis si despre tva.
oricum asta este urmatorul pas logic, daca UE vrea sa ramana o entitate, trupele UE trebuiesc antrenate in conditii reale de lupta. Razboiul din ucraina este cel ce ofera un raport cost / beneficiu foarte bun.
Pentru a supravietui Romania trebuie sa adopte politica tarilor nordice, armata obligatorie barbati si femei, 3-6 luni.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2026, 19:52)
In tarile nordice armata nu prea e obligatorie. Modelul scandinav implica un anume nr de recruti pe an, daca se poate face voluntar e bine, daca nu se recruteaza obligatoriu. Nu mai tin minte exact tara, cred Suedia, avea 10.000 de recruti cu vreo 50 mii de noi posibil recruti anual. La noi ar însemna cam 15.000 pe an la ceva gen 75 mii de populație masculina nou disponibila pe an. 20%. Stimulat bine financiar ar fi acoperit total din voluntariat dar obligatoriu pentru toți ar fi o pierdere de bani pentru cei ce nu sunt dornici de asa ceva, nemotivați si care urasc armata
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.09.2026, 08:16)
Nu există trupe UE! Nu există nici măcar un comandament al viitoarelor trupe UE, deși Franța încearcă din răsputeri să facă asta. Rolul lor este preluat de trupele NATO. Ele există, dar sunt în principal truipe USA, conduse de ofițeri USA și împodobite cu auxiliari din țările europene.