Admiral Markets Top 5 investiţii în cazul prăbuşirii zonei euro

F.A.
Comunicate de presă / 20 iunie 2012

Analiştii Admiral Markets au realizat o analiză minuţioasă pentru a identifica cele mai profitabile opţiuni pentru protecţia capitalului şi investiţii eficiente ca răspuns la criza din zona euro, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

În cadrul acestei analize, s-a pornit de la premiza că pe termen scurt riscul de deflaţie este mai mare, iar pe termen lung inflaţia este o certitudine. Drept urmare, există o probabilitate ridicată ca oficialii G-20 să printeze în cele din urmă bani, ca alternativă la o nouă depresiune globală.

Opţiunile investitorilor, în aceste condiţii, ţinând cont de riscul de redenominare sau devalorizare a banilor de hârtie sunt, conform aceluiaşi comunicat: Valute sănătoase ale ţărilor neafectate de criză;: Singapore, Canada, Suedia, Norvegia; valute tradiţionale de refugiu: franc elveţian, dolar american şi yen japonez; metale preţioase: aur şi argint; proprietăţi în Germania; cash, casă la ţară şi micro ferme

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb