Adrian Câciu, reclamat la CNCD după o dispută în Parlament

L.L.
Politică / 13 martie, 13:35

Adrian Câciu, reclamat la CNCD după o dispută în Parlament

Deputatul USR Iulian Lorincz a depus o sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva deputatului PSD Adrian Câciu, acuzându-l de declaraţii discriminatorii făcute în timpul şedinţei de miercuri a Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaţilor, potrivit news.ro.

Lorincz, care este vicepreşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor şi membru al Comisiei pentru politică externă, susţine că în timpul dezbaterilor au existat „jigniri personale şi mesaje xenofobe”.

Potrivit deputatului USR, Adrian Câciu i-ar fi spus unui parlamentar UDMR: „Nu înţelegi ce înseamnă să fii român. Nici nu ar trebui să ai voie să vorbeşti la acel microfon”.

„Pentru extremistul Câciu, dreptul de a vorbi depinde de etnie sau origine”, a afirmat Iulian Lorincz, conform news.ro.

El a precizat că a decis să sesizeze CNCD deoarece consideră că astfel de declaraţii nu au loc în Parlament şi trebuie sancţionate.

„Condamn ferm orice mesaj xenofob, rasist sau discriminatoriu, indiferent cine îl spune şi împotriva cui este îndreptat”, a spus deputatul USR.

Lorincz a adăugat că România este o societate diversă, în care minorităţile au contribuit la dezvoltarea statului, iar respectul pentru acestea trebuie menţinut inclusiv în discursul politic.

În opinia sa, dezbaterile politice pot fi ferme, însă nu ar trebui să depăşească limitele respectului şi ale statului de drept, potrivit news.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. combaterea discriminarii e pistol cu apa , pe cand combaterea coruptiei ?

    1. Ca ii se plimba cu Mercedes de peste 100 000 de euro, pe care nu-l poate justifica. Toți psdistii suferă de boala asta.

      Caciu (autocorectul)

    Ăştia suntem, cu ăştia defilăm! Ce să te mai miri de jigniri personale şi mesaje xenofobe. Atât îl duce capul pe Adrian Câciu. Economist de profesie, acesta a fost Ministru al Finantelor Publice, în guvernul Ciucă, în perioada 25 noiembrie 2021-20 iunie 2023. Înainte de a ajunge ministrul al finanțelor publice a fost membru al asociației masonice Marea Lojă Națională a României.

    Iată ce spunea Adrian Câciu despre sine pe blogul personal: “Născut în ’74, iată, deja în secolul trecut (mamă, ce mare am crescut!!!), am trecut prin toate, ca să fiu ceea ce sunt. Nu, nu sunt cineva special, sunt un om cât se poate de normal, care profită la maxim de ceea ce viaţa îi dăruieşte şi care se călăuzeşte după principiul „dacă iubeşti viaţa, atunci şi viaţa te va iubi pe tine”. Sunt economist de profesie, îmi place să gândesc, îmi place să cunosc lucrurile şi să le fac atunci când ştiu cu ce se mânâncă, îmi place să citesc, îmi plac oamenii şi în general, lumea, cânt, dansez, trăiesc.” 

    In calitate de Ministru al Finantelor Publice , Adrian Câciu, este cel care a declarat că România are bani pentru plata pensiilor speciale, fapt pentru care analistul de politică externă Bogdan Chiriac l-a pus la punct: "La noi apare, dacă vă vine să credeți, unul, Câciu, ajuns prin nu știu ce accident ministru de Finanțe, care spune 'Am bani de pensii speciale!' Mă, nu ți-e rușine? Dar de pensii normale de ce n-ai bani? De ce ai mai majorat taxele și impozitele în mediu privat, de i-ai făcut praf pe antreprenorii români? Ca să vii să mă anunți că ai bani de pensii speciale?" 

    Cu toate astea , dupa rotativa guvernamentala din iunie, 2023 Câciu, a fost numit Ministrul Investitiilor și Proiectelor Europene în Guvernul Marcel Ciolacu, în perioada 15 iunie 2023 – 23 decembrie 2024.  

    La puscarie cu el.

    1. puscarie fac doar cei ce fura o paine ....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0952
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3913
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5615
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8880
Gram de aur (XAU)Gram de aur643.3551

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb