Adriana Cocîrţă este numită Prim-Vicepreşedinte al SCEB

C.P.
Comunicate de presă / 20 august 2020

Adriana Cocîrţă este numită Prim-Vicepreşedinte al SCEB

Adriana Cocîrţă a fost numită Prim-Vicepreşedinte Supreme Council of European Business (SCEB) miercuri, 19 august 2020, la Palatul Suter, în cadrul unui eveniment restrâns, format din board-ul SCEB România.

Adriana este Vice-Preşedinte SCEB din anul 2018, moment în care a preluat responsabilitatea ca, alături de colegii din board, să dezvolte organizaţia, să contribuie la iniţierea unor colaborări de afaceri şi să promoveze activ atât organizaţia, cât şi pe membrii săi.Adriana a reprezentat un atu al echipei încă de la începutul mandatului ei de Vice-Preşedinte, prin aportul constant şi suportul necondiţionat în dezvoltarea organizaţiei la nivel naţional şi internaţional. Ne bucurăm că alături de întreg bord-ul şi comunitatea noastră de business am reuşit să ne consolidăm prezenţa în România şi să punem bazele expansiunii noastre în Europa, afirmă Mehmet Sumeroglu, Chairman Supreme Council of European Business.

Această numire mă onorează şi mă responsabilizează cu atât mai mult cu cât colegii din SCEB şi-au pus toată încrederea în mine. SCEB are extrem de mult potenţial de dezvoltare şi mă bucur că board-ul a văzut în mine persoana potrivită pentru a continua dezvoltarea organizaţiei şi proiectele deja începute. Ştiu că împreună vom reuşi să ne atingem toate obiectivele de expansiune şi că vom oferi şi mai multe beneficii membrilor noştri.

Supreme Council of European Business este o organizaţie internaţională de afaceri cu sediul în Bucureşti, România. SCEB reuneşte oameni de afaceri locali şi străini, având ca scop să constituie o punte de legătură între instituţiile locale şi mediul de business şi să creeze noi oportunităţi comerciale prin depăşirea provocărilor specifice globalizării. Organizaţia are sediu şi în Bulgaria, urmând ca până la sfârşitul anului să deschidă şi în alte ţări din vestul Europei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

06 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9266
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0881
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6915
Gram de aur (XAU)Gram de aur235.7106

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro