AEI: Motorina anunţă furtuna economică. 9 lei azi, 10 lei la sfîrşitul lunii

T.B.
Comunicate de presă / 13 martie, 08:21

AEI: Motorina anunţă furtuna economică. 9 lei azi, 10 lei la sfîrşitul lunii

România intră într-o nouă etapă a scumpirii carburanţilor, iar semnalul de alarmă vine din zona cea mai sensibilă a economiei: motorina, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Energiei Inteligente (AEI). Pragul psihologic de 9 lei pe litru a fost deja depăşit, iar dinamica pieţei arată că nivelul de 10 lei nu mai este o ipoteză exagerată, ci un scenariu posibil în perioada imediat următoare.

Creşterea accelerată a motorinei nu este întâmplătoare. Ea reflectă tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi impactul conflictului din jurul Iranului asupra pieţelor energetice globale. Când apar astfel de crize, primul combustibil care reacţionează este motorina. Motivul este simplu: Europa, inclusiv România, are un deficit structural de motorină şi depinde mai mult de importuri pentru acest produs decât pentru benzină.

În acelaşi timp, există o întârziere tehnică în transmiterea scumpirilor de pe piaţa petrolului către pompă. Rafinăriile procesează ţiţei achiziţionat cu câteva săptămâni înainte, iar acest lucru creează o fereastră temporară în care benzina rămâne relativ stabilă, în timp ce motorina începe deja să reflecte tensiunile din piaţă. De aici şi diferenţa tot mai mare dintre cele două preţuri.

Pe termen scurt, acest decalaj va continua să crească. Motorina va rămâne combustibilul sub presiune, deoarece este esenţială pentru transportul de marfă, agricultură şi logistică. Cererea pentru ea este rigidă: camioanele nu pot trece peste noapte la alt combustibil, iar economia reală depinde de fiecare litru consumat.

Această evoluţie are consecinţe mult mai largi decât simpla creştere a costului la pompă. Motorina este, de fapt, combustibilul inflaţiei. Orice scumpire se transmite rapid în preţul transportului, apoi în costul alimentelor, al materialelor de construcţii şi al aproape tuturor bunurilor din economie. Când motorina urcă puternic, întreaga structură de costuri a economiei începe să se mişte în sus.

De aceea, pragul de 9 lei nu este doar o cifră simbolică. El marchează intrarea într-o zonă în care presiunea asupra economiei devine vizibilă pentru toată lumea: transportatori, fermieri, comercianţi şi, în final, consumatori.

Pe termen foarte scurt este posibil să asistăm la o situaţie paradoxală: motorina să crească rapid, în timp ce benzina rămâne temporar mai ieftină. Dar acest echilibru este fragil. Pe măsură ce rafinăriile vor începe să proceseze ţiţei cumpărat deja la preţuri mai mari, benzina va recupera şi ea creşterea.

În realitate, întrebarea nu mai este dacă vom vedea carburanţi de 10 lei pe litru, ci cât de repede se va întâmpla şi cât timp va dura această fază a pieţei. Estimarea AEI este ca la sfărşitul lunii martie să avem o motorină de 10 lei/l

Crizele energetice au un tipar clar: apar brusc, se transmit în lanţ şi sunt resimţite mai întâi în combustibilii care mişcă economia. Iar motorina este exact acest combustibil.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0938
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4079
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6447
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9021
Gram de aur (XAU)Gram de aur734.4528

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb