AEI solicită adoptarea de urgenţă a unei Ordonanţe pentru implementarea Sistemului de Comunicare Naţional „SapăSigur”

T.B.
Comunicate de presă / 17 noiembrie, 09:42

AEI solicită adoptarea de urgenţă a unei Ordonanţe pentru implementarea Sistemului de Comunicare Naţional „SapăSigur”

Au trecut peste 30 de zile de la explozia din Rahova, iar lipsa unor măsuri clare din partea autorităţilor privind prevenirea exploziilor de gaze generează îngrijorare. În aceste condiţii, AEI nu poate rămâne un simplu observator, deoarece credem cu tărie că multe astfel de incidente pot fi prevenite. Explozia din Bucureşti, de pe strada Rahova, nu ar fi avut loc dacă sistemul SapăSigur ar fi fost implementat în România, întrucât săpăturile şi intervenţiile realizate de terţi nu ar mai fi putut duce la avarierea branşamentului de gaze.

Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) solicită Guvernului României adoptarea în regim de urgenţă a unei Ordonanţe de Urgenţă pentru Sistemul de Comunicare Naţional „SapăSigur”, un sistem unic, digital şi transparent de notificare înainte de orice lucrare de săpătură. Măsura este esenţială pentru reducerea incidentelor care afectează reţelele subterane de gaze şi pentru protejarea vieţilor, a proprietăţilor şi a infrastructurii critice.

De ce este nevoie de SapăSigur acum România se confruntă cu numeroase incidente cauzate de lovirea accidentală a conductelor de gaze - principala cauză a exploziilor şi a avariilor majore. În lipsa unui mecanism unic de coordonare între operatori, constructori şi autorităţi, riscurile cresc, iar responsabilitatea se fragmentează.

Prin SapăSigur, AEI propune:

- un portal şi număr unic naţional pentru depunerea notificărilor de săpătură;

- răspuns rapid din partea operatorilor de utilităţi (maxim 2 zile lucrătoare pentru marcaje);

- obligativitatea „biletului de săpătură valid” înainte de începerea oricărei lucrări;

- măsuri de „stop-work” şi sancţiuni pentru lucrările neautorizate;

- transparenţă digitală, printr-un tablou de bord public cu toate notificările şi incidentele raportate.

AEI lansează petiţia naţională pentru susţinerea OUG „SapăSigur”

Pentru a accelera adoptarea acestei măsuri vitale, AEI anunţă lansarea unei petiţii online, prin care cetăţenii, profesioniştii din domeniu şi autorităţile locale sunt invitaţi să-şi exprime sprijinul pentru adoptarea de urgenţă a OUG „SapăSigur”.

Petiţia poate fi semnată pe platforma:

https://www.petitieonline.com.

Fiecare semnătură contează pentru a transmite Guvernului un mesaj clar: siguranţa infrastructurii de gaze nu mai poate aştepta.

”Un pas decisiv pentru o Românie mai sigură prin „SapăSigur”, trecem de la reacţie la prevenţie. Este momentul ca România să adopte un sistem modern şi responsabil, în care fiecare lucrare să fie făcută în siguranţă, cu respect faţă de viaţă şi infrastructură” a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.

AEI este pregătită să colaboreze cu Ministerul Energiei, ANRE, autorităţile locale şi operatorii de reţea pentru dezvoltarea şi implementarea sistemului public SapăSigur, folosind expertiza şi datele acumulate de asociaţie în ultimii ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0919
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3707
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4427
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8310
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4969

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb