AEI: Trei luni de tăcere, autorităţile ignoră riscul real ca România să rămână în frig la iarnă

O lovitură „reglementară” aplicată cu toporul - Regulamentul (UE) 2026/261 ducel la riscul real ca România să rămână fără gaze în perioadele de ger exact când are mai mare nevoie, se arată într-un comunicat de presă al AEI, remis redacţiei.

Regulamentul (UE) 2026/261 (26 ianuarie 2026) promite o virtute politică: „tăiem gazul rusesc”. Sună bine. Problema e că, în practică, este o piesă de inginerie normativă făcută pentru titluri şi conferinţe de presă, dar care poate produce efectul invers în state de la marginea reţelei - inclusiv România: instabilitate, volatilitate, panică de piaţă şi vulnerabilităţi la vârf de consum.

Realitatea crudă, UE a redus Rusia, dar nu a înlocuit-o „structural”

Rusia nu mai livrează „40%+” din gazul UE ca în 2021, livrările au coborât la circa 11% din importurile UE de gaz prin conducte în 2025, iar dacă luăm în considerare şi LNG, Rusia este la un nivel de cca 17% din importurile totale de gaze ale UE în 2025.

Dar, asta nu înseamnă că Europa a devenit imună. Înseamnă doar că:

• UE a „cârpit” cu LNG, reducerea de consum şi importuri mai scumpe;

• iar costul securităţii a fost mutat în preţuri şi risc de aprovizionare, mai ales pentru state fără acces direct la terminale LNG şi cu interconectări limitate.

România e fix în această categorie, poate sta relativ bine într-o iarnă blândă, dar la o iarnă dură, cu vârfuri de consum, devine dependentă de fluxuri regionale.

Ce face Regulamentul 2026/261, pe scurt, şi de ce e periculos pentru „marginea reţelei”?

Regulamentul introduce interdicţii etapizate şi o logică de „închidere treptată” a importurilor ruseşti, inclusiv prin LNG şi conducte.

Mai grav ghidul de implementare al Comisiei arată explicit că:

• nu se acordă excepţii temporare pentru importuri de LNG sau gaz rusesc pe baza contractelor încheiate sau modificate după 17 iunie 2025 ;

• iar pentru aceste contracte „noi/ajustate”, interdicţia se aplică din 18 martie 2026.

Asta e cheia, regulamentul nu loveşte doar Rusia, loveşte timpul de reacţie.

În vârf de consum, securitatea gazelor se joacă în ore şi zile, nu în „fluxuri de raportare”, „verificări”, „conformitate contractuală” şi „încadrări juridice”.

În România, riscul este vârful de consum, nu media anuală.

În România, discuţia reală nu e „importăm mult, tot anul?”. E: ce faci când ţi se rupe echilibrul în ianuarie, într-o săptămână de ger şi ai nevoie de completare rapidă?

Regulamentul introduce trei vulnerabilităţi pentru România:

Importul rapid devine administrativ/juridic imposibil. Cu Regulamentul 2026/261, ai o zonă mare de risc „gri”: origini, contract, intermediari, verificări - exact ingredientul perfect pentru blocaj, întârzieri şi litigii comerciale.

Depinzi de regiune - iar regiunea are propriile jocuri. Când România trebuie să importe „la vârf”, importul vine prin coridoare şi vecini. Iar dacă vecinii au interes, pot crea un „premium regional” şi pot stoarce piaţa din România.

Infrastructura este încă în lucru. Transgaz are proiecte explicite de întărire a capacităţilor şi coridoarelor („Coridorul Vertical”), cu termene care împing beneficii reale în 2027-2028. Asta înseamnă că în fereastra 2026-2027 încă eşti într-o tranziţie tehnică.

Ipocrizia derogărilor şi riscul „gazului rusesc spălat” să fie revândut la suprapreţ

UE vinde moralitate („stop Rusia”), dar acceptă în practică excepţii şi tranziţii asimetrice , care creează:

• abordări cu două viteze;

• stimulent pentru reexporturi/relabelling ;

• oportunităţi de speculaţie pe coridorul regional.

Cazul Slovaciei şi al Ungariei e deja politic exploziv. Guvernul slovac şi ungar au anunţat chiar acţiune în justiţie împotriva interdicţiei, numind-o „sinucidere energetică”, deşi li s-a dat un calendar de interdicţii (inclusiv LNG până la finalul din 2026 şi prin conducte cu termenul 30 septembrie 2027, cu posibilitate extinsă până la 1 noiembrie 2027).

În acest mediu, riscul pentru România creşte faţă de scenariile expuse anterior, deoarce:

• dacă apar volume „preferenţiale” în regiune, ele vor merge către ţările unde există pârghie politică/comercială;

• iar dacă există „gaz rusesc mascat” (prin mixuri, hub-uri, intermediari), România poate rămâne cu preţul mare şi cu riscul de ne-livrare când are nevoie cel mai mult de gaz.

Efectul de piaţă cu volatilitate mare şi panică, aduce a şantaj economic, chiar fără Rusia

Chiar dacă Rusia a scăzut ca pondere, piaţa europeană rămâne sensibilă. Conform IEA a crescut dependenţa UE de importurile de gaze, dar şi vulnerabilitatea.

Asta se traduce în practică printr-un mecanism cinic:

• interdicţia gazelor ruseşti şi rigiditatea contractării gazelor aduce un risc perceput mai mare în Europa;

• risc perceput mai mare = preţuri forward mai mari;

• preţuri forward mai mari = costuri industriale mai mari;

• costuri industriale mai mari = presiune socială şi politică şi tăieri de consum „unde se poate” (industrie), ca să nu explodeze socialul.

Adică: „decuplarea” de Rusia poate produce, pe termen scurt, o formă de şantaj economic intern - prin preţ şi prin raritatea gazelor, nu neapărat prin Moscova.

În România prevederile Regulamentului pot transforma o săptămână de frig într-o criză acută

În scenariul realist (ger prelungit, consumuri ridicate, fluxuri regionale tensionate), se poate întâmpla următoarea situaţie:

1.Este frig şi este necesar import rapid pentru echilibrare.

2.Piaţa regională e scumpă şi limitată în volume disponibile.

3.Apar „volume” prin regiune, dar cu risc de origine/contract.

4.Furnizorii devin prudenţi (nu vor să încalce Regulamentul 2026/261).

5.Decizia se mută în avocaţi şi proceduri, nu în dispecerat.

Şi atunci nu mai contează cât de frumos sună regulamentul. Contează un singur lucru: continuitatea livrării şi plata oricărui preţ cerut.

Regulamentul 2026/261 este o politică de securitate care poate produce insecuritate

Regulamentul (UE) 2026/261 este, ca intenţie, o armă geopolitică. Ca implementare, riscă să fie o armă cu recul:

• rigid în loc să fie „crisis-aware”;

• procedural în loc să fie „operational”;

• moralizator în loc să fie „infrastructural”.

Pentru România, pericolul nu e „Rusia ne taie gazul” (asta e deja internalizat). Pericolul e că UE construieşte o interdicţie fără o plasă de siguranţă în care să interconecteze, capacităţi de acces, LNG, stocare suficientă, reguli de urgenţă care chiar funcţionează rapid).

Ce ar trebui să ceară România - fără menajamente UE

1.Clauze operaţionale de urgenţă: proceduri scurte, clare, ex ante, pentru importuri de echilibrare în vârf (nu după ce ai intrat în criză).

2.Mecanism anti-speculă regională: transparenţă pe fluxuri şi sancţiuni pentru manipulări (altfel „solidaritatea” rămâne poezie).

3.Accelerarea infrastructurii (coridor vertical, RO-BG, întăriri interne) tratată ca proiect de securitate naţională, nu ca proiect „de investiţii”.

4.Reguli de trasabilitate care nu blochează sistemul: dacă verificarea originii durează mai mult decât vârful de ger, ai construit o bombă birocratică.

La Bruxelles, Regulamentul (UE) 2026/261 este prezentat ca un act de suveranitate europeană: eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia, pregătirea eliminării petrolului rusesc şi consolidarea monitorizării dependenţelor energetice. Politic, sună impecabil. Dar în realitatea tehnică a sistemelor energetice, mai ales în Europa de Est, acest regulament riscă să devină exact opusul intenţiei sale un accelerator de vulnerabilitate în momentele de vârf de consum. România nu are o problemă structurală anuală de dependenţă. Problema ei este vârful de iarnă. Iar regulamentele nu încălzesc calorifere.