Partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a înfiinţat sâmbătă o nouă organizaţie de tineret, Generation Deutschland (Generaţia Germania - GD), în cadrul unui congres marcat de proteste masive şi incidente violente, potrivit agenţiei dpa, de la care transmitem cele ce urmează.
Peste 800 de delegaţi au adoptat statutul noii structuri, concepută ca organism afiliat partidului, spre deosebire de fosta organizaţie de tineret, Junge Alternative (JA), care a fost dizolvată în primăvară după ruptura oficială de AfD. GD va primi membri cu vârste de până la 36 de ani, inclusiv persoane fără carnet de partid. Copreşedinta Alice Weidel a declarat că organizaţia „va furniza tinere talente capabile pentru AfD”.
Congresul, desfăşurat la spitalul universitar din Giessen, a început cu două ore întârziere din cauza manifestanţilor care au blocat accesul. Aproximativ 10.000 de persoane au protestat în faţa locaţiei, scandând sloganuri antifasciste şi aruncând cu sticle spre forţele de ordine. În mai multe zone, protestatarii au încercat să forţeze cordoanele de securitate, iar poliţia a răspuns cu tunuri cu apă.
Ciocnirile s-au soldat cu mai mulţi răniţi uşor, inclusiv între 10 şi 15 poliţişti, precum şi un deputat AfD, Julian Schmidt, despre care Weidel a afirmat că „a fost bătut de aproximativ 20 de persoane” după ce şi-a parcat maşina în apropierea sălii congresului. Un suspect a fost reţinut.
Cancelarul Friedrich Merz a condamnat incidentele, avertizând că „germanii vor vedea în această seară ciocniri între extreme”, şi a cerut „centrului politic să arate că poate rezolva problemele”. Ministrul de Interne, Alexander Dobrindt, a subliniat că dreptul la protest nu justifică violenţa, exprimându-şi „cel mai mare respect” pentru poliţiştii confruntaţi cu „anarhişti şi persoane mascate înarmate cu torţe şi rachete luminoase”.
Generation Deutschland devine, astfel, noua pepinieră politică a AfD, lansată însă într-un climat social tensionat, definit de confruntările tot mai frecvente dintre activiştii antifascişti şi susţinătorii extremei drepte.






























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 21:04)
AfD nu are nimic extremist in comparatie cu ceilalti. Sunt doar nationalisti de bun simt. Ceilalti sunt extremistii.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2025, 21:48)
Ai perfecta dreptate ,frate.
2. Pt 1
(mesaj trimis de RO în data de 29.11.2025, 23:02)
E sigur asa daca ziceti voi, ca voi le stit pe toate bine
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.11.2025, 11:29)
Interesant cum toti putinistii sunt nazisti, "darr putin lupta cu nazismul"
-suprematia rasei si rasism, azi mai diferit sa nu fie identic, superirotatea culturii , traditiei, religiei ortodoxe fata de vestul decadent
-antisemitism, clar se vede
-totalitarism si cultul liderului, "sa desfiintam partidele", "ce ma fac eu cu voi de luni, cei ce nu m-ati votat.."
-nationalism extrem si purificarea natiunii(bataie cu ungurii, harta cu Romania mare ecuson Simion mereu, pretentii sa luam teritoriile de la Ucraina)
-militarism , expansionism , vezi putin