Affinity Life Care, cea mai mare reţea privată de centre rezidenţiale pentru vârstnici din România, anunţă atragerea unei investiţii de tip growth equity din partea BlackPeak Capital, un fond de private equity activ în Europa de sud-est, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Fondată cu misiunea de a creşte standardele în domeniul îngrijirii vârstnicilor din România, Affinity şi-a construit o reputaţie solidă prin excelenţă medicală, empatie şi demnitate în fiecare aspect al activităţii sale. Compania oferă servicii de îngrijire pe termen lung şi recuperare medicală printr-un model complet integrat - care combină echipe medicale specializate, spaţii primitoare, servicii proprii de fizio-kinetoterapie şi o atenţie sporită faţă de nevoile individuale ale fiecărui rezident.
Affinity operează în prezent trei centre în cele mai importante zone ale Capitalei, cu o capacitate de peste 400 de paturi autorizate. Modelul Affinity se bazează pe operarea unor centre private în zone centrale, care permit acces facil la îngrijire medicală şi posibilitatea unor vizite frecvente din partea familiei, pentru o integrare socială mai bună a rezidenţilor. Încă de la înfiinţare, grupul Affinity a fost ghidat de viziunea medicală a doamnei doctor Cristina Iamandoiu şi de misiunea de a aduce excelenţă în îngrijirea vârstnicilor din România. Investiţia va permite companiei să accelereze extinderea în Bucureşti şi în cele mai importante regiuni ale ţării. Ca obiectiv pe termen apropiat, Affinity îşi propune să îşi dubleze numărul de paturi autorizate, şi să îşi continue apoi dezvoltarea.
„Ne bucurăm să avem alături un partener care împărtăşeşte valorile şi viziunea noastră pe termen lung,” a declarat Dragoş Nicolae Iamandoiu, acţionar majoritar al Affinity Life Care. „Investiţia realizată de BlackPeak Capital reprezintă o validare a misiunii şi a angajamentului echipei Affinity de a redefini standardul în îngrijirea vârstnicilor din România. Cu sprijinul BlackPeak, accelerăm extinderea şi consolidăm un model de îngrijire bazat pe demnitate, empatie şi excelenţă medicală.”
„Ceea ce ne ghidează în fiecare zi este angajamentul faţă de bunăstarea, atat medicală cat şi socială a rezidenţilor nostri,” a declarat Andrei Motoc, CEO al Affinity. „Cu sprijinul BlackPeak Capital ne propunem să extindem reţeaua noastră de camine pentru vârstnici, să dezvoltăm serviciile medicale de îngrijire şi recuperare şi să construim în continuare un mediu de lucru solid şi sustenabil pentru echipa noastră.”
„Suntem încântaţi să colaborăm cu Affinity şi să susţinem planurile sale ambiţioase de creştere,” a declarat Virgil Chiţu, Romania Lead pentru BlackPeak Capital. „Affinity e prima investiţie a unui fond de private equity în sectorul îngrijirii vârstnicilor din România, iar acest lucru vine cu o responsabilitate majoră faţă de rezidenţii actuali şi viitori, faţă de angajaţi şi faţă de întreaga industrie.”
Affinity răspunde unei nevoi în creştere şi insuficient acoperite, având in vedere că schimbările demografice şi lipsa infrastructurii moderne de îngrijire pun presiune asupra familiilor şi sistemelor de sănătate. Odată cu creşterea puterii de cumpărare din România şi a cererii pentru servicii de calitate, sectorul îngrijirii vârstnicilor oferă un potenţial substanţial de dezvoltare responsabilă.
În urma tranzacţiei, Virgil Chiţu se va alătura Consiliului de Administraţie al Grupului Affinity.
Opinia Cititorului