Fondurile destinate Politicii Agricole Comune vor scădea semnificativ, iar dezvoltarea rurală riscă să fie lăsată pe plan secundar, spune directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.
”Am urmărit cu mare atenţie propunerea Comisiei Europene privind noul cadru financiar pentru agricultură şi dezvoltare rurală. Din păcate, chiar dacă se afirmă că sprijinul pentru agricultură rămâne o prioritate, realitatea cifrelor ne arată altceva: fondurile destinate Politicii Agricole Comune vor scădea semnificativ, iar dezvoltarea rurală riscă să fie lăsată pe plan secundar”, spune Chesnoiu.
În forma actuală, Comisia propune unificarea celor doi piloni tradiţionali ai PAC într-un singur fond gestionat prin Planurile Naţionale şi Regionale.
”Practic, se menţine un buget separat doar pentru plăţile directe, în timp ce finanţarea pentru dezvoltare rurală va fi integrată într-un buget comun cu alte politici, fără garanţii clare. Este un pas riscant. Pentru România, unde dezvoltarea rurală este o necesitate economică şi socială, această schimbare ar putea avea efecte negative pe termen lung”, adaugă şeful AFIR.
Doar în perioada 2014 - 2020, România a atras aproape 12 miliarde de euro pentru proiecte finanţate prin AFIR.
”În actuala perioadă, avem la dispoziţie aproximativ 7 miliarde de euro dedicate dezvoltării rurale. Cu aceşti bani s-au construit drumuri, s-au modernizat ferme, s-au creat locuri de muncă, s-au înfiinţat afaceri în sate. Dacă în viitor aceste fonduri vor fi reduse sau diluate printre alte priorităţi, riscăm să pierdem dinamica de dezvoltare pe care am construit-o cu greu în ultimii ani. Pe de altă parte, păstrarea plăţilor directe pentru fermieri este un lucru pozitiv, dar nu suficient. Şi aceste sume, chiar dacă sunt „protejate”, vor fi mai mici decât în prezent. Or, fermierii noştri se confruntă deja cu costuri în creştere, cu schimbări climatice, cu presiuni pe piaţă”, mai spune el.
Potrivit reprezentantului AFIR, fermierii au nevoie nu doar de sprijin pe hectar, ci şi de investiţii în modernizare, digitalizare, infrastructură, utilaje, adică exact componentele pe care noul buget le reduce.
”Mai mult, România are specificul ei: o agricultură polarizată, multe ferme mici care depind de fondurile europene, dar şi nevoi uriaşe în satele izolate, unde PAC a însemnat deseori singura sursă de dezvoltare reală. Dacă pierdem echilibrul între sprijinul pentru fermieri şi sprijinul pentru comunităţi, nu facem decât să adâncim decalajele deja existente. În concluzie, consider că propunerea actuală nu reflectă în mod realist nevoile sectorului agro-rural din România. Nu pun la îndoială buna intenţie a Comisiei, dar cred că este esenţial ca vocea statelor membre să fie ascultată în perioada de negociere. Avem nevoie de o PAC care să rămână echilibrată, dublu-pilon, corect finanţată şi capabilă să sprijine în mod concret fermierii şi satele europene. Le solicit, aşadar, pe această cale, tuturor celor care vor reprezenta România în procesul de negociere, să ţină cont de aspectele de mai sus şi de faptul că în ultimii 25 de ani prin fondurile europene destinate României, satul românesc s-a dezvoltat, iar fermele agricole s-au modernizat pentru a putea fi competitive pe o piaţă europeană unică”, subliniază Chesnoiu.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2025, 18:12)
No problem, suveraniștii nu vor subvenții de la UE.
Sau fermierii nu sunt suveraniștii?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2025, 20:02)
Se pare că nu ai fost prea atent la evoluția politică din ultimii ani.
Suveranistii nu sunt numai printre fermieri:
se găsesc în toate mediile sociale, atât în urban, cât și rural.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2025, 22:09)
mai ales la sate sunt suveranisti, fieful subdezvoltarii psd.
oricum fermierii sunt cucu daca voteaza georgescu si comunistii ce vorbesc de nationalizari pamant si "reforma agrara a la cuza", dar fara bani, pe hotie, caci cuza i-a platit pe mosieiri.
basca mai risca sa piarda si subventiile EU. dar cu hanafabeti la ce te poti astepta mai intai dau cu capul apoi vad pragul de sus.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2025, 02:24)
digitalizare in agricultura, adica sa scoti cartofii cu degetele