AFP: Armata israeliană anunţă că a lansat un val de lovituri asupra Teheranului

S.B.
Internaţional / 7 martie, 13:21

AFP: Armata israeliană anunţă că a lansat un val de lovituri asupra Teheranului

Aviaţia israeliană a declanşat sâmbătă un nou val de bombardamente descrise drept „masive” asupra unor infrastructuri ale regimului iranian din Teheran şi Isfahan, au anunţat Forţele de Apărare ale Israelului (IDF), potrivit AFP.

Conform sursei citate, în acelaşi timp, sirenele de alertă au fost activate în mai multe localităţi din Galileea Superioară, după lansări de rachete dinspre Liban. IDF afirmă că gruparea şiită Hezbollah, susţinută de Iran, a lansat zeci de rachete şi drone către Israel începând de luni.

La rândul său, Iranul a anunţat sâmbătă că ar fi atacat cu o dronă explozivă un petrolier aflat în Golful Persic. Potrivit Corpului Gardienilor Revoluţiei, nava, identificată drept Prima, ar fi fost lovită după ce a ignorat „avertismente repetate” privind riscurile de securitate din strâmtoarea Ormuz. Într-un comunicat citat de agenţia Tasnim se arată că petrolierul fusese informat anterior că navigaţia în zonă este interzisă. Incidentul are loc în cea de-a opta zi a conflictului care implică Iranul, Israelul şi Statele Unite.

În urma atacului major lansat vara trecută de Israel şi SUA, conducerea de la Teheran ar fi decis o schimbare strategică semnificativă. Conform informaţiilor publicate de Wall Street Journal şi preluate de postul israelian i24News, Iranul ar fi adoptat o strategie cu grad ridicat de risc, menită să extindă confruntarea la nivelul întregului Orient Mijlociu, în încercarea de a asigura supravieţuirea regimului în faţa adversarilor.

Până de curând, reacţiile Iranului la atacuri externe se limitau la represalii punctuale îndreptate direct împotriva agresorului. Noua doctrină renunţă însă la această abordare, mizând pe extinderea confruntării la scară regională, cu accent pe statele arabe din Golf şi pe infrastructurile lor economice. Scopul ar fi perturbarea economiei globale şi crearea unei presiuni politice asupra Washingtonului pentru a-l determina să pună capăt rapid conflictului.

După pierderile înregistrate în vara trecută, ayatollahul Ali Khamenei, înainte de a fi eliminat la începutul actualului război, ar fi pus în aplicare o strategie destinată să menţină continuitatea operaţiunilor militare chiar şi în cazul eliminării conducerii superioare. Planul se bazează pe o structură militară descentralizată: Corpul Gardienilor Revoluţiei este împărţit în mai multe comandamente regionale, fiecare având capacitatea de a continua operaţiunile chiar dacă liderii centrali sunt neutralizaţi.

În cadrul acestei strategii extinse, Iranul şi-a lărgit aria de confruntare. Rachete şi drone au vizat mai multe state din Golf, printre care Emiratele Arabe Unite, Qatarul şi Bahrainul, precum şi infrastructuri energetice şi portuare. În acelaşi timp, sunt vizate rute comerciale strategice, în special strâmtoarea Ormuz, prin care trece aproximativ o cincime din petrolul transportat la nivel mondial.

Potrivit analiştilor citaţi de Wall Street Journal, strategia se bazează pe ideea de a transforma conflictul într-unul suficient de costisitor pentru toate părţile implicate, astfel încât Statele Unite şi aliaţii lor să fie constrânşi să caute rapid o soluţie diplomatică. Totuşi, există şi riscul ca statele arabe şi alţi actori internaţionali interesaţi de stabilitatea regiunii să formeze o coaliţie şi mai amplă împotriva Teheranului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0941
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3981
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6273
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8664
Gram de aur (XAU)Gram de aur719.3326

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb