anunţă luni pe platforma X că a fost ţinta unui atac cu dronă în noaptea de duminică spre luni, incident atribuit Iranului, relatează agenţia AFP.
Teheranul nu a reacţionat imediat după aceste acuzaţii, notează sursa citată.
Reşedinţa directorului serviciilor kurde de informaţii a fost de asemenea vizată în acest atac în apropiere de localitatea Pirmam din provincia Erbil, dar incidentul nu s-a soldat cu victime, informează agenţia de presă.
„Biroul meu personal şi domiciliul şefului Agenţiei de Securitate şi Informaţii au fost ţinta unor atacuri iraniene cu dronă”, a denunţat Masrour Barzani, premierul Kurdistanului, transmite publicaţia.
„În urma unei investigaţii a Unităţii de Combatere a Terorismului din Kurdistan, biroul meu personal şi domiciliul şefului Agenţiei de Securitate şi Informaţii au fost vizate de atacuri iraniene cu dronă la începutul acestei zile. Condamn aceste atacuri iresponsabile şi inacceptabile în cei mai duri termeni”, a afirmat Masrour Barzani, premierul Kurdistanului, conform sursei citate.
Oficialul a condamnat cu cea mai mare fermitate aceste atacuri iresponsabile şi inacceptabile şi a denunţat o escaladare periculoasă, notează publicaţia.
Serviciile antiteroriste din Kurdistanul irakian precizează într-un comunicat că atacul a avut loc luni, la ora locală 0.28, echivalentă cu ora României, cu două drone-capcană de tip Hadid 110 de la frontiera cu Iranul, informează agenţia de presă.
Regiunea Kurdistan, autonomă din anul 1991, întreţine relaţii strânse cu Statele Unite ale Americii şi cu ţările din Occident şi utilizează o abordare prudentă cu Iranul, vecinul său, relatează sursa citată.
De la începutul Războiului din Iran, lansat la 28 februarie de Statele Unite ale Americii şi Israel, conflict extins în Orientul Mijlociu prin represalii iraniene în ţări aliate cu Statele Unite, teritoriul kurd a fost bombardat de peste 1.000 de ori, potrivit autorităţilor locale, conform publicaţiei.
Instituţiile locale au interceptat în mai multe rânduri deasupra oraşului Erbil, capitala Kurdistanului, atacuri cu dronă imputate Iranului, iar alte atacuri au vizat opozanţi kurzi iranieni, transmite agenţia de presă.
Grupările armate irakiene proiraniene iau cu regularitate drept ţintă interesele americane, notează sursa citată.



















































Opinia Cititorului