AFP: Două drone doborâte în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad

C.A.
Internaţional / 4 martie, 20:35

AFP: Două drone doborâte în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad

Două drone au fost doborâte în apropierea aeroportului internaţional din Bagdad, la câteva ore după un alt incident similar care a vizat aceeaşi zonă, au anunţat surse din domeniul securităţii, potrivit AFP.

Un oficial irakian, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a declarat pentru agenţia de presă că aparatele de zbor fără pilot au fost interceptate înainte de a provoca pagube, transmite AFP.

„Două drone au fost doborâte în apropierea aeroportului din Bagdad, fără a se înregistra victime sau pagube materiale”, a precizat acesta. Informaţia a fost confirmată şi de o altă sursă de securitate din capitala Irakului.

Aeroportul internaţional din Bagdad include şi o bază militară în care se află o facilitate diplomatică americană şi unde au fost staţionate în trecut trupe ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite, precizează AFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb