AFP: Grevă generală în Spania după 14 ani; Proteste pentru accesul la locuinţe cu trei săptămâni înaintea alegerilor

A.M.
Internaţional / 11 noiembrie, 17:09

AFP: Grevă generală în Spania după 14 ani; Proteste pentru accesul la locuinţe cu trei săptămâni înaintea alegerilor

Salariaţii spanioli au declanşat miercuri prima grevă generală organizată în ţară după anul 2012, o acţiune de protest centrată pe garantarea dreptului la locuinţă şi apărarea puterii de cumpărare, considerată un test major al climatului social cu mai puţin de trei săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate, relatează agenţia AFP, citată de News.ro.

În a patra economie a zonei euro, impactul grevei este urmărit cu atenţie în sectoarele industriale şi de servicii, în special în reţelele de transport public, unde autorităţile au impus funcţionarea unui serviciu minim. Mobilizarea din marile oraşe, cu marşuri anunţate miercuri seară la Madrid şi Barcelona, măsoară tensiunea dinaintea scrutinului parlamentar anticipat de la 29 noiembrie. Mişcarea a fost impulsionată de indignarea publică provocată de evacuarea din locuinţă a pensionarei Maricarmen Abascal, în vârstă de 87 de ani, care a încetat din viaţă la câteva zile după pierderea apartamentului. Purtătoarea de cuvânt a Sindicatului Chiriaşilor, Valeria Racu, a descris acţiunea la radioul public drept „o grevă a poporului” pornită nemijlocit din stradă, arată sursa citată.

Criza socială survine după ce premierul socialist Pedro Sanchez a devansat scrutinul parlamentar prevăzut iniţial pentru 2027 la data de 29 noiembrie, ca urmare a eşecului de a obţine aprobarea legislativului pentru un pachet amplu de măsuri de reglementare a pieţei locative. Executivul de stânga urmăreşte adoptarea joi a unei părţi din aceste dispoziţii prin intermediul organului restrâns care asigură continuitatea parlamentară în perioada dizolvării forului legislativ. Şeful guvernului a susţinut public revendicările, afirmând în cotidianul La Vanguardia că demersul „nu este îndreptat împotriva nimănui”, ci forţează un răspuns comun al instituţiilor publice la o problemă structurală, formulând ulterior pe reţeaua X un apel pentru protejarea câştigurilor sociale obţinute prin proteste civice.

În tabăra opusă, patronatul a calificat greva drept un instrument de mobilizare electorală a stângii, criticile fiind preluate de opoziţia conservatoare. Liderul Partidului Popular (PP), Alberto Núñez Feijoo - cotat ca favorit în sondajele preelectorale -, a cerut sindicatelor să nu organizeze greva pentru a nu-şi asocia definitiv imaginea cu Pedro Sanchez şi a condamnat desfăşurarea protestului „la 69 de morţi distanţă”, referire directă la coliziunea feroviară mortală petrecută la finele lunii octombrie în centrul ţării. De asemenea, preşedintele partidului Vox, Santiago Abascal, a catalogat sindicatele drept organizaţii „de inspiraţie marxistă” şi a ameninţat cu represalii politice dacă acţiunea nu este anulată. În schimb, secretarul general al Comisiilor Muncitoreşti (CCOO), Unai Sordo, a declarat pentru publicaţia eldiario.es că demersul urmăreşte crearea unui consens naţional asupra politicilor de locuire.

Presiunea asupra nivelului de trai este confirmată de datele macroeconomice oficiale. Cifrele publicate de Institutul Naţional de Statistică din Spania (INE) indică un salariu mediu lunar brut de circa 2.460 de euro (remuneraţie plătită tradiţional de 14 ori pe an). Prin comparaţie, indicatorii portalului imobiliar Idealista arată că închirierea unui apartament de 50 de metri pătraţi în capitala Madrid a ajuns în luna octombrie la o medie de 1.170 de euro pe lună. Nivelul reprezintă aproape jumătate din salariul mediu brut, depăşind considerabil pragul de efort financiar de 30% recomandat la nivel european de analişti şi autorităţi, precizează agenţia de presă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7991
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7879
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3924
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.8208

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb