AFP: Lavrov acuză Europa că încearcă să zădărnicească negocierile de pace pentru Ucraina

S.C.
Internaţional / 26 septembrie, 21:19

Sursă foto: Facebook/Russian Foreign Ministry, Serghei Lavrov

Sursă foto: Facebook/Russian Foreign Ministry, Serghei Lavrov

Actualizare - Lavrov l-a citat pe Putin în discursul de la ONU

Serghei Lavrov l-a citat în discursul de la ONU pe Vladimir Putin, potrivit căruia dictatura unui singur hegemon a scăpat de sub control, şi a susţinut că se formează o ordine mondială multipolară, a relatat UN News. În aceeaşi zi, Donald Trump a spus că speră ca Volodimir Zelenski să ajungă la o înţelegere cu Putin, poate înainte de iarna grea, potrivit CBS News.

---

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă statele europene că se opun planurilor de pace pentru Ucraina şi încearcă să împiedice negocierile susţinute de administraţia preşedintelui american Donald Trump, relatează publicaţia AFP, citată de Agerpres.

În discursul susţinut la Adunarea Generală a ONU, Lavrov a declarat că „Europa face tot ce îi stă în putinţă pentru a zădărnici negocierile de pace dorite de administraţia Trump”, conform sursei.

Ministrul rus a susţinut, de asemenea, că Moscova îşi va atinge obiectivele militare în Ucraina, indiferent de evoluţia situaţiei, informează publicaţia citată.

„Obiectivele operaţiunii militare speciale vor fi atinse, ameninţarea la adresa securităţii Rusiei va fi eliminată, iar viaţa paşnică va reveni”, a declarat Lavrov, conform sursei.

Înaintea discursului, Lavrov s-a întâlnit la New York cu ministrul german de Externe, Johann Wadephul, în prima întrevedere directă între miniştrii de Externe ai Rusiei şi Germaniei de la începutul invaziei ruse în Ucraina, potrivit publicaţiei.

Întâlnirea a avut loc pe fondul tensiunilor dintre Berlin şi Moscova, după ce Germania a acuzat Rusia că s-ar afla în spatele unui incident cu o dronă încărcată cu explozibil în apropierea aeroportului din Leipzig, la începutul lunii august, ulterior, Germania şi Rusia şi-au închis reciproc consulatele, conform sursei.

Wadephul a cerut Moscovei „să abandoneze calea periculoasă a escaladării în relaţia cu Germania, Europa şi NATO”, potrivit unor surse din delegaţia germană, relatează publicaţia.

„Incidente precum recenta tentativă de atac de la Leipzig sau alte atacuri hibride nu pot clinti hotărârea Germaniei de a sprijini Ucraina în faţa agresiunii”, a mai transmis aceeaşi sursă, potrivit AFP.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. Europa este clar ca vrea razboi.

    Niste invarteli cu armament cum a fost si cu izoletele si vaccinurila Covid ...ehe...ce banuti s-au facut...! 

    Ca daca real voiau sa ajute Ucraina negociau cu rusii la inceput si se termina in cateva zile ca rusii nu voiau Dombasul decat cum si-au luat francezii Alsacia si Lorena...si mai sunt exemple...

    Dar multi au trecut prin scoala ca gasca prin apa....si istoria e grea , trebuie chiar sa citesti... 

    1. Sclavule, Lavrov se învârte disperat pentru că Ucraina vă măcelărește mongolii cu roboți și drone. Sunteți mâncați! :

      Germania a macelarit doar in al 2-lea Razboi Mondial,

      peste 60 000 000 de oameni,asa ca,mai citeste si ceva istorie. 

      ...

      ...

    in saptamana care incepe cu 5 octombrie 2026 , niste capete goale si niste inimi seci vor sa o puna de un MARE RED FLAG UK si Europa vs. Rusia.

    atat de mare red flag-ul ca viseaza ei ca asa incepe un conflict direct Rusia-Europa (inclusiv UK, direct implicata).  

    tzeapa! AM STERILIZAT SI ACEL EVENIMENT.  

    capetele seci pro-razboi se pot agita (degeaba) in continuare. :)  

    Ban.Cher.Vali (la datorie) !  

    1. "Indiferent de evoluție" înseamnă că rușii și-o iau în goarnă. Poți să te uiți la firul ierbii, în câmpul de cadavre mujice, acolo e pacea pe care o cauți! :

      Trolache, în cazul tău și al Boccicăi, pacea vine cu seringa aducătoare de somnic. Bine că ai consoarta purie că altfel ar fi trebuit să o sterilizeze bancherul:) Obregia nu-i incubator:)

      Larva sovietică tot în spitalul de nebuni își pune speranța. 50 de ani ați rezolvat dizidenții anticomuniști cu Obregia. :

      Boccico, te rog spune-ne înainte ca injecția să-și facă efectul, când tu și Trolache formați Poarta Sărutului cu spume de nu vă mai pot dezlipi doctorii gurile nici cu picamerul, cum comunicați între voi? Prin mesaje în codul Morse? :))

      Greu îmi pot lua buzele din coorul lui Putler. :

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb