AFP: Premierul slovac Fico anunţă o vizită la Kiev după o discuţie telefonică cu Zelenski

T.B.
Internaţional / 2 mai, 19:40

AFP: Premierul slovac Fico anunţă o vizită la Kiev după o discuţie telefonică cu Zelenski

Prim-ministrul slovac Robert Fico a anunţat sâmbătă că se va deplasa la Kiev în urma unei discuţii telefonice cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Slovacia şi Ucraina exprimându-şi voinţa de a-şi intensifica relaţiile, relatează AFP.

"Vom continua formatul reuniunilor comune ale guvernului şi vom efectua, de asemenea, vizite reciproce în capitalele noastre", a afirmat într-un comunicat Robert Fico, transmite AFP.

"Am confirmat că Slovacia susţine aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană pentru că vrem ca Ucraina, vecina noastră, să fie o ţară stabilă şi democratică", a adăugat el, potrivit AFP.

"Avem nevoie de relaţii solide între ţările noastre şi suntem amândoi pentru acest lucru", a postat la rândul său Zelenski pe contul său de X, conform AFP.

În plus, el a subliniat importanţa susţinerii Slovaciei pentru aderarea ţării sale la UE, precizând că l-a invitat pe premierul slovac să se deplaseze la Kiev şi că i-a mulţumit pentru invitaţia sa de a merge la Bratislava, cu "posibilitatea unei întâlniri în persoană într-un viitor apropiat", potrivit AFP.

Robert Fico a declarat că se va întâlni cu Zelenski luni la Erevan, capitala Armeniei, cu prilejul summitului Comunităţii politice europene (CPE), relatează AFP.

El a mai declarat că doreşte "relaţii amicale între Slovacia şi Ucraina", transmite AFP.

Declaraţiile de sâmbătă ale lui Fico au loc cu o săptămână înainte de plecarea sa la Moscova, unde urmează să asiste la manifestările dedicate victoriei Uniunii Sovietice în Al Doilea Război Mondial, potrivit AFP.

Cancelarul german Friedrich Merz este aşteptat în Slovacia pentru o vizită în luna mai, conform AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5231
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7527
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0732
Gram de aur (XAU)Gram de aur658.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb