Statele Unite au anunţat că au lovit instalaţii de rachete din sudul Iranului, în pofida armistiţiului aflat în vigoare şi a negocierilor dintre Washington şi Teheran privind oprirea războiului din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
Comandamentul Militar american pentru Orientul Mijlociu a transmis că atacurile au vizat instalaţii de lansare a rachetelor şi ambarcaţiuni iraniene, afirmă AFP.
„Forţele americane au desfăşurat astăzi atacuri de legitimă apărare în sudul Iranului, pentru a ne proteja trupele de ameninţările reprezentate de forţele iraniene. Ţintele au inclus instalaţii de lansare de rachete şi ambarcaţiuni iraniene care încercau să plaseze mine”, a anunţat CENTCOM, relatează AFP.
Presa iraniană a relatat că mai multe explozii puternice s-au auzit la Bandar Abbas, în sudul Iranului, în apropierea miezului nopţii, conform AFP.
Armata americană a precizat că „dă dovadă de reţinere pe timpul armistiţiului” aflat în vigoare din 8 aprilie, potrivit sursei citate.
Secretarul de Stat Marco Rubio a declarat că negocierile continuă şi că un acord rămâne posibil, transmite sursa menţionată.
„Negocierile se învârt în principal în jurul formulării precise a textului iniţial, iar asta va dura câteva zile”, a afirmat Rubio, conform AFP.
El a adăugat că Strâmtoarea Ormuz se va redeschide „într-un fel sau altul” şi că „ceea ce se întâmplă acolo este ilegal, este de nesusţinut de către întreaga lume”, potrivit sursei citate.
În paralel, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat intensificarea operaţiunilor militare împotriva Hezbollahului în Liban. Hezbollah a revendicat mai multe atacuri asupra unor poziţii israeliene din nordul Israelului, mai precizează AFP.



















































Opinia Cititorului