AFP: Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente

T.B.
Internaţional / 3 aprilie, 07:36

AFP: Trump impune noi taxe vamale pentru medicamente

Preşedintele american Donald Trump a semnat joi decrete executive prin care impune, pe de o parte, noi taxe vamale pentru un anumit număr de medicamente importate şi le modifică, pe de altă parte, pe cele existente pentru metale, la exact un an de la anunţarea taxelor sale vamale globale, comentează AFP.

Suprataxa pe produsele farmaceutice vizează accelerarea relocării fabricilor în Statele Unite şi ar putea ajunge până la 100%, potrivit AFP.

Unele ţări sau teritorii sunt exceptate, însă, dacă au un acord comercial cu Washingtonul: Japonia, Coreea de Sud, Uniunea Europeană (UE) şi Elveţia vor avea medicamentele taxate doar cu 15%, limita maximă prevăzută de acorduri, conform AFP.

În acelaşi timp, revizuirea completă a taxelor vamale impuse metalelor îşi propune să contracareze practicile companiilor care încearcă să "manipuleze artificial" preţul producţiei lor pentru a o revinde la preţuri mai mici în Statele Unite, potrivit Casei Albe.

Concret, produsele finite care conţin o proporţie semnificativă de oţel, aluminiu sau cupru vor fi acum impozitate cu 25% din valoarea lor totală, şi nu cu 50% din proporţia de metale pe care le conţin, potrivit AFP.

Noile reguli privind metalele vor intra în vigoare de luni, în timp ce taxele vamale pentru produsele farmaceutice vor deveni realitate în termen de 120 până la 180 de zile, în funcţie de mărimea companiei, a precizat Casa Albă.

"Dorinţa noastră este ca majoritatea produselor farmaceutice sub licenţă să fie fabricate în Statele Unite", a declarat presei un oficial american, citat de AFP. Medicamentele generice sunt, astfel, scutite.

Companiile care se vor angaja să construiască fabrici în Statele Unite vor fi vizate de taxe vamale de doar 20% pentru medicamentele lor până la sfârşitul mandatului lui Donald Trump, oferindu-le astfel timp să îşi finalizeze liniile de producţie în ţară, potrivit AFP.

În ceea ce priveşte companiile care aplică preţul "naţiunii celei mai favorizate" medicamentelor vândute în Statele Unite şi se angajează să construiască fabrici acolo, acestea vor fi pur şi simplu scutite taxe vamale, conform AFP.

Deja, 13 companii din sector s-au angajat să aplice în Statele Unite cele mai mici preţuri pe care le practică pentru medicamentele lor în alte ţări, evitând astfel taxele vamale, a precizat acelaşi oficial, citat de AFP.

Imediat după aceasta, reprezentantul pentru Comerţ al Casei Albe (USTR), Jamieson Greer, a anunţat semnarea unui acord comercial cu Regatul Unit, care prevede o creştere a preţului medicamentelor pe insulă în schimbul eliminării taxelor vamale pentru cele exportate din Regatul Unit, relatează AFP.

Ordinul executiv privind metalele impune, la rândul său, reguli specifice, obligând în special companiile străine să plătească taxe vamale, de data aceasta de 50%, calculate la valoarea de achiziţie a produselor americane, potrivit AFP.

"Este pur şi simplu o chestiune de simplificare şi echitate", a asigurat acest oficial, citat de AFP, adăugând că nu ar trebui să existe niciun impact asupra preţurilor de consum.

În urmă cu un an, în ceea ce a prezentat drept "ziua eliberării", preşedintele american a anunţat o serie de taxe vamale aplicate tuturor mărfurilor care intră în Statele Unite, cu scopul declarat de a reechilibra deficitul comercial al celei mai mari economii din lume, aminteşte AFP.

În acelaşi timp, el a implementat suprataxe care vizează mai multe sectoare industriale specifice, cum ar fi oţelul şi aluminiul, automobilele şi cuprul, pe care Casa Albă le consideră de importanţă strategică, potrivit AFP.

Curtea Supremă a decis ulterior că o bună parte a acestor tarife erau neconstituţionale, anulându-le de fapt, chiar dacă guvernul a anunţat imediat introducerea unor noi taxe vamale, de data aceasta de 10%, până la sfârşitul lunii iulie, relatează AFP.

Decizia nu a vizat, totuşi, taxele vamale sectoriale, care rămân în vigoare, reaminteşte AFP.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0986
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4232
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5314
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8400
Gram de aur (XAU)Gram de aur657.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb