Agentul guvernamental al României la CJUE a avut o întrevedere cu omologul său francez

F.A.
Politică / 12 ianuarie 2012

Subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Europene Răzvan-Horaţiu Radu, agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie şi Tribunalul Uniunii Europene (CJUE), s-a întâlnit astăzi cu omologul său francez, Géraud Sajust de Bergues de Escalup, aflat într-o vizită în ţara noastră, arată un comunicat remis redacţiei.

Discuţiile purtate s-au concentrat pe compararea modului în care cele două state sunt reprezentate în faţa instanţelor UE, concluzia la care s-a ajuns fiind că, în linii generale, cele două ţări acţionează similar.

De asemenea, au fost punctate aspectele de interes ale fiecărui stat în cadrul reprezentării în faţa CJUE, precum şi principalele domenii în România şi Franţa îşi exercită dreptul de intervenţie în faţa CJUE.

La finalul întrevederii s-a convenit asupra unui sistem de cooperare în vederea promovării intereselor comune în faţa CJUE, precum şi a grupului de lucru privind reforma Curţii de Justiţie, care priveşte organizarea şi funcţionarea acestui organism.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb