Agricola Bacău deschide 4 noi magazine proprii în luna mai

F. A.
Comunicate de presă / 5 aprilie 2012

Agricola Bacău deschide 4 noi magazine proprii în luna mai

Agricola Bacău deschide, în luna mai, 4 noi magazine, reţeaua proprie de retail atingând astfel un total de 64 de magazine, arată un comunicat de presă transmis redacţiei.

La data de 1 mai se va inaugura un nou magazin Agricola la Botoşani, localizat în Complexul Bucovina, cu o suprafaţă totală de 70 mp. Undeva la jumătatea lunii viitoare vor fi deschise alte două magazine, unul în Bucureşti, pe Calea Moşilor, de 120 mp, iar altul în Galaţi, care dispune de 50 mp amenajaţi în Complexul Ancona. Pe 31 mai, odată cu inaugurarea Complexului Palace din spatele Palatului Culturii din Iaşi, va fi deschis un nou magazin Agricola de 55 mp în această locaţie.

De la începutul anului şi până acum au fost remodelate un număr de 17 magazine Agricola după noul concept care a fost dezvoltat împreună cu firma Ideasie, din Franţa, şi care valorifică principalul atribut cu care consumatorii asociază brandul Agricola - prospeţimea.

"Aceste 17 magazine remodelate se adaugă celor 19 remodelate anul trecut, astfel încât rămân de remodelat până la finalul anului 2012 un număr de 24 de magazine preexistente în reţeaua noastră", declară Irina Comănescu, directorul reţelei de magazine Agricola Bacău.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb