Agroland investeşte 350.000 de euro în două noi magazine MEGA şi continuă ritmul rapid de expansiune

A.N.
Miscellanea / 27 noiembrie, 13:05

Agroland investeşte 350.000 de euro în două noi magazine MEGA şi continuă ritmul rapid de expansiune

Grupul antreprenorial românesc Agroland, activ în retail, agribusiness, producţie alimentară şi nutriţie animală, îşi continuă strategia de expansiune prin inaugurarea a două noi magazine în format MEGA, în Odorheiu Secuiesc şi Orăştie, potrivit unui comunicat emis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează. Odată cu aceste deschideri, reţeaua MEGA ajunge la 36 de unităţi la nivel naţional.

„Deschiderea celor două noi magazine din Odorheiu Secuiesc şi Orăştie reprezintă un pas important în consolidarea prezenţei noastre în aceste regiuni. Ne dorim să oferim clienţilor acces facil la un portofoliu extins de produse, într-un format modern, adaptat nevoilor gospodarilor, fermierilor mici şi iubitorilor de animale. Estimăm ca pentru anul ce urmează, cele două magazine vor aduce vânzări cumulate de peste 1,5 milioane de euro şi un trafic mediu zilnic de aproximativ 200 de persoane în Odorheiu Secuiesc, respectiv 150 în Orăştie”, a declarat Horia Cardoş, Fondator & CEO Agroland Business System.

Agroland MEGA din Odorheiu Secuiesc a presupus o investiţie de aproximativ 200.000 de euro, sumă în care nu sunt incluse stocurile de marfă. Acesta este situat în centrul comercial Riverside Retail Park din municipiul Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita, are o suprafaţă de aproximativ 400 mp şi oferă o gamă extinsă de peste 3.500 de produse. Magazinul funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul orar 9:00 - 21:00 şi duminica de la 9:00 la 18:00.

Pentru Agroland MEGA Orăştie investiţia totală s-a ridicat la aproximativ 150.000 de euro, fără a include stocurile de marfă. Magazinul este situat în municipiul Orăştie, jud. Hunedoara, dispune de o suprafaţă de vânzare de peste 160 mp şi oferă o gamă de peste 2.500 de produse. Programul de funcţionare pentru MEGA Orăştie este de luni până vineri în intervalul orar 9:00 - 20:00 şi în weekend cu program sâmbata şi duminica de la 9:00 la 18:00.

Începând de anul viitor, Grupul Agroland va intra într-o nouă etapă de dezvoltare, care marchează maturizarea modelului său de business şi consolidarea poziţiei de lider regional în producţia alimentară sustenabilă, retail specializat şi agribusiness integrat. În acest context, strategia pentru Divizia de Retail vizează extinderea accelerată a formatului MEGA, modernizarea reţelei tradiţionale şi digitalizarea completă a interacţiunii cu clienţii. De asemenea, Divizia Retail va creşte cu 15-20 de magazine anual, astfel încât reţeaua să ajungă la peste 300 în 2028, şi să consolideze formatul, unic în România, Pet & Garden, orientat spre produse sustenabile. În acelaşi timp, compania estimează, pentru 2028, o creştere a cifrei de afaceri până la 400 milioane lei şi o EBITDA de 10%.

La 30 septembrie 2025, Divizia de Retail opera 249 de magazine la nivel naţional, dintre care 34 în format MEGA (20 proprii şi 14 în franciză) şi 215 magazine tradiţionale (67 proprii şi 148 operate de parteneri francizaţi). În primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, vânzările nete totale, incluzând performanţa magazinelor fizice proprii, magazinul online şi vânzările către francizaţi, au ajuns la 226,9 mil. lei, (+18%), în timp ce numărul de clienţi a fost de 2,8 mil., un avans cu 15%.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0901
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3946
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4542
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8106
Gram de aur (XAU)Gram de aur587.0446

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb